04:17:30 18.04.2025
Stiri

VOTAT // Onorarii mai mici pentru executorii judecătorești. Talmaci: „Legea este în detrimentul statului”

Social 27.03.2014 14:52 Vizualizări3549
VOTAT // Onorarii mai mici pentru executorii judecătorești. Talmaci: „Legea este în detrimentul statului”

Executorii judecătorești din R. Moldova nu vor putea încasa onorarii mai mari de 500 de mii de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, în lectură finală, de Parlament.

Documentul mai prevede că, în cazul în care debitorul va executa decizia benevol, în termen de 15 zile, executorul judecătoresc va obține doar jumătate din onorariul calculat inițial.

Preşedintele Uniunii Executorilor Judecătoreşti, Roman Talmaci, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că această lege este în detrimentul statului. „În buget vor fi încasați mult mai puțini bani. Legea nu va disciplina debitorii, ci invers, îi va favoriza pe cei cu datorii de milioane. E corect să fie aplicată o cotă procentuală identică în toate dosarele, indiferent de ce sume este vorba. De ce o persoană care are de achitat 100 de lei să plătească 10%, iar în cazul milionarilor suma să fie plafonată la 500 de mii de lei?”, se întreabă indignat Talmaci.

Acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că deputații nu au luat în calcul propunerile venite din partea Uniuniii Executorilor. „Noi am propus ca, în cazul unor datorii mai mari de 500 de mii de lei, banii să fie virați în bugetul statului”, a precizat Talmaci.

Amintim că autorii proiectului de lege și-au argumentat inițiativa, aducând exemplul Societății pe Acțiuni „Termocom” care, în martie 2011, a fost obligată de Judecătoria Economică să achite o datorie de peste 700 de milioane de lei Centralei Electrice cu Termoficare nr. 2 din Chișinău. În cazul executării integrale a sumei, onorariul achitat executorului judecătoresc ar fi constituit 7,5 milioane de lei.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte