VOT în Parlament: Membrii Partidului „Șor” NU vor putea fi aleși pe o perioadă de trei ani, după ce formațiunea a fost scoasă în afara legii
Membrii organului executiv al Partidului Politic „Șor” și persoanele care aveau funcții elective sau erau pe listele de candidați supleanți în momentul în care formațiunea politică a fost declarată neconstituțională nu vor putea fi alese pe o perioadă de trei ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale.
Majoritatea parlamentară a votat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege care introduce această interdicție pentru deputați, primari, consilieri locali și raionali și președinți de raioane din partea partidului condus de condamnatul Ilan Șor.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în contextul ajustării cadrului normativ intern referitor la lichidarea partidelor politice, după ce Curtea Constituțională a emis o Hotărâre prin care a declarat Partidul Politic „Șor” neconstituțional și l-a dizolvat.
Totodată, proiectul de lege mai conține prevederea potrivit căreia atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”