Voronin spune unde se fac „schemele de corupție” și de ce partidele care au intrat în Parlament „se sperie” unele pe altele înainte de a anunța o coaliție: „La un așa președinte ca Dodon, rușii pot să-i spună cu cine să facă alianță”
După ce nu a mai ajuns în Parlament, liderului comuniștilor Vladimir Voronin i s-a dezlegat gura.
Comunistul a dezvăluit, ieri-seară, într-o emisiune televizată, unde „se fac schemele de corupție” din R Moldova, scheme care l-ar fi lăsat și pe el fără 15 deputați în Legislativul trecut.
„Știți unde se fac schemele de corupție? În Jolly Alon (hotel în centrul Chișinăului - n.r.). Cel care are un interes să voteze ceva în lege, cheamă deputații în Jolly Alon, unde este o cameră specială pentru toate tratativele. Am citit cu mare atenție declarațiile de avere ale celor 15 trădători (foștii deputați comuniști care au aderat la democrați - n.r.), ați văzut că au câte două automobile, două apartamente? Eu îi știu pe ei când aveau câte două rochii și o fustă, iar acum au automobile și apartamente”, a declarat Voronin la „N4”.
Vladimir Voronin a remarcat faptul că președintele Igor Dodon s-a dus din nou la Moscova și crede că acesta merge în Federația Rusă după indicații.
„Dodon a plecat din nou la Moscova, „лягушка путешественница” (broscuța călătoare - n.r.). El îi sperie pe toți că va dizolva Parlamentul și vom merge la anticipate. Ceilalți sperie cu alte lucruri, dar în linii generale, astfel ei își bat joc de țară”, a spus comunistul.
Întrebat dacă Dodon merge atât de des la Moscova pentru a cere acordul să facă coaliție cu Vlad Plahotniuc, Voronin a confirmat.
„Dar ce scop mai poate avea, deoarece a fost la Moscova săptămâna trecută, dar nicăieri nu a apărut nicio informație. Vedem că și Filip se întâlnește tot mai des cu Ambasadorul Rusiei. Asta înseamnă că ei vor să-și ceară permisiunea de a face o coaliție. Nu cred că Dodon o să se întâlnească cu Putin, ci mai degrabă cu niște consilieri undeva pe Садовое Кольцo, dar nu pe teritoriul Kremlinului. La un așa președinte cum este Dodon, rușii își pot permite să-i spună cu cine să facă alianță”, a punctat fostul șef de stat.
Vladimir Voronin crede că actuala componență a Parlamentului, aleasă pe 24 februarie curent, „nu va fi în stare să facă față lucrurilor”, iar în caz de alegeri anticipate, socialiștii vor pierde mai multe mandate.
„Dacă trecem la alegeri repetate, să vedeți cât o să piardă socialiștii. (..) Echipa care a venit în Parlament nu va fi în stare să facă față locurilor, deoarece este formată din cei care au furat miliardul. Și „ACUM” a furat miliardul, deoarece Maia Sandu a fost ministru în Guvernul Filat, care a fost unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului. Așa că n-o spălați, să asculte și să înțeleagă ce a meritat. N-o să reușească ei nimic, deoarece ei nu au venit cu scopuri nobile de dezvoltare a țării. Ați văzut că Filip bâlbâia că trebuie să fie lăsate discuțiile la o parte și să se facă bine pentru popor? Dar unde a fost el toți acești ani? Cine a fost el Guvern în acești ani, paznic? De ce nu și-a bătut capul să îmbunătățească calitatea vieții? Ce strategie a propus PD, PSRM, sau ACUM după alegeri?”, a întrebat comunistul Voronin.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”