Voronin a EXPLICAT ce-și dorește de la PLDM, PD și PL
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a infirmat zvonurile că se pregătește o coaliție dintre PLDM-PCRM-PD, așa cum a lăsat să se înțeleagă liberalul Mihai Ghimpu, dar în același timp este dispus să colaboreze cu cele trei formațiuni proeuropene. Totuși, acesta pune anumite condiții.
„Noi am anunțat că suntem disponibili de a colabora cu cele trei partide proeuropene, doar că nimeni nu ne-a contactat. Probabil, nu au timp pentru asta. Vedem că nu se pot înțelege între ei”, a declarat Voronin pentru Moldova 1.
Potrivit lui Voronin, colaborarea dintre PCRM și cele trei partide proeuropene ar fi posibilă doar dacă formațiunea sa ar fi la conducerea organelor de control. „Vreau să clarific ceva. Noi nu ne dorim portofolii în Guvern, nu vrem să participăm la actul guvernării. Noi ne dorim ca cele trei partide să procedeze la fel cum am făcut noi în 2005. Adică, să fie cedate PCRM-ului organele de control. E vorba de Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Centrul Național Anticorupție. Bineînțeles că ne dorim să avem și un vicepreședinte de Parlament”, a specificat Vladimir Voronin.
Doar în așa condiții PCRM-ul ar fi dispus să participe la alegerea șefului statului, dar fără a fi modificată Constituția, mai spune Voronin. „Noi suntem împotrivă ca șeful statului să fie ales de popor sau cu votul a 51 de parlamentari”, a menționat fostul președinte al R. Moldova. Acesta nu ar spune nu, dacă majoritatea parlamentară l-ar propune pentru un al treilea mandat de președinte. „Eu aveam un rating de 70% atunci când am plecat din funcția de președinte. Actualul președinte are un rating de 2-3 procente”, a comparat comunistul.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"