Vorbe MARI de la Dodon pentru Putin: „Excelență, combinați cele mai bune trăsături ale unui lider modern...”


Președintele Igor Dodon i-a transmis șefului statului rus, Vladimir Putin, care împlinește astăzi vârsta de 66 de ani, un mesaj în care își exprimă „recunoștința pentru experiența politică neprețuită pe care o acordați și pentru sprijinul înțelept al dinamicii progresive în dialogul moldo-rus”.
Pe lângă sănătate și realizări personale, Dodon îi urează lui Putin și „mulți ani în serviciul Rusiei și al rușilor”, asigurându-l, totodată, de „respectul meu cel mai înalt” pentru președintele rus.
„Combinați cele mai bune trăsături ale unui lider modern, demonstrați calități care determină un respect profund pentru dvs. ca persoană și politician, pentru poziția țării pe care o reprezentați. Condusă de Dvs., Federația Rusă întruchipează statutul unei mari puteri. Permiteți-mi să-mi exprim recunoștința pentru experiența politică neprețuită pe care o acordați și pentru sprijinul înțelept al dinamicii progresive în dialogul moldo-rus”, scrie Igor Dodon în mesaj, subliniind „legăturile profunde culturale, istorice, comerciale, economice și umanitare ale Republicii Moldova cu Rusia”.
CITIȚI și Presa rusă RÂDE de Dodon: „Pentru această persoană, orice întâlnire cu Vladimir Putin este CRUCIALĂ”













































































