VIDEO // Gunoiștea dintr-un sat al raionului Ștefan Vodă, transformată în „Porțile Raiului”: Parc și bazine cu apă caldă, gratuite pentru localnici și vizitatori
Un parc de toată frumusețea, cu bănci, teren de joacă și două bazine cu apă caldă au transformat locul pe care până nu demult era o gunoiște într-o adevărată atracție pentru locuitorii satului Căplani din raionul Ștefan Vodă, dar și pentru oaspeții localittății.
Locuitorii din Căplani au curățat zona în care în care se află 20 de izvoare istorice descoperite în anii 1450 - 1460 și care au fost lăsate de izbeliște ani la rând, transformând-o în „Porțile Raiului” - un centru turistic care a devenit cartea de vizită a satului.
„Totul a început de la o gunoiște, iar cu cinci ani în urmă aici era un dezastru. Am curățat zona împreună cu elevii de la școala din sat, dar au venit în ajutor și alți săteni. E foarte frumos aici, în special vara lumea vine și se odihnește. Vin și cei din satele învecinate: Olănești, Caragasani, Vulcănești, Palanca, Tudora, Crocmaz și altele. Mai ales bunici cu copilași vin la bazinele acestea. La noi e fără plată, iar aceasta cred că tot influențează alegerea”, afirmă Claudia Voloh, angajată la Primăria Căplani.
Proiectul a fost realizat după ce Primăria satului Căplani a fost desemnată câștigătoare a competiției „Moldova Eco Energetică 2023” la categoria „Cel mai bun proiect în domeniul energiei termice regenerabile în clădirile publice – colectoare solare geotermale, aerotermale și biocombustibili”, organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică (restructurată în Centrul Național pentru Energie Durabilă), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială.
Cele două bazine din „Porțile Raiului” se încălzesc cu ajutorul a 300 de tuburi solare, care generează energie termică. Datorită acestui proiect, din 2022 și până acum, autoritățile au făcut economii semnificative la bugetul localității.
„În acest centru turistic, noi am creat 100 de locuri de odihnă. Am hotărât să facem și două piscine unde să se poate distra și copiii. Apa vine de la izvoare și este rece și atunci s-a pus întrebarea cum să facem ca să fie caldă?! Am implementat prin AIPA un proiect de 270 de mii de lei, care ne-a permis să instalăm tuburi solare. Apa de la izvoare merge prin tuburi solare, se duce în prima piscină, apoi în a doua și ea e caldă, chiar fierbinte. Astfel, am rezolvat problema! Cheltuielile au fost efectuate la prima etapă, când au fost procurate tuburile solare pentru cele două piscine. Acum, întreținerea lor nu ne costă nimic”, explică Valeriu Tabunșcic, primarul satului Căplani.
Tehnologiile moderne, dar și economiile generate au inspirat autoritățile locale din Căplani pentru a continua îmbunătățirile din acest centru de agrement, dar și pentru localitate.
„Sătenii vor ca să fie aici tot timpul lumină. Tineretul vine și noaptea. Iar noi ne gândim să punem panouri solare pentru iluminarea de noapte. Astfel, energia care se cheltuie, inclusiv la „Casa meșterului popular” și la „Casa muzeu” atunci când facem bucate, să fie de la panourile fotovoltaice”, își spune planurile primarul Tabunșcic.
Video: Agenția pentru Eficiență Energetică
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei