Vladislav Gribincea despre dosarul lui Botnari: „Legea prevede expres că încălcarea drepturilor omului sau abuzurile funcționarilor publici NU pot constitui secret de stat”
Chiar dacă procesul în care era vizat fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, singurul învinuit pentru expulzarea ilegală de acum doi ani a șapte profesori turci, a fost examinat cu ușile închise, pronunțarea hotărârii trebuie să fie, conform legii, în ședință publică, susține președintele Centrului de Resurse Juridice din R. Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea.
Expertul din domeniul justiției precizează, într-un interviu acordat „Europei Libere”, că îi este „foarte greu” să creadă că judecătorii ar dicta închiderea procesului, dacă procurorii nu ar fi fost de acord cu asta, dar chiar dacă procesul a fost secretizat, hotărârea oricum trebuie să fie publică, așa cum prevede un regulament al Consiliului Superior al Magistraturii din anul 2017, în care e scris negru pe alb că și aceste hotărâri se publică pe pagina web doar cu excluderea informațiilor sensibile.
Nepublicarea unor astfel de hotărâri este contrară legii, accentuează Gribincea, adăugând că anume procurorii ar fi insistat ca procesul să se desfășoare cu ușile închise.
„Eu am cunoscut despre faptul că acest caz va fi examinat cu ușile închise încă în luna februarie sau martie a acestui an, atunci când procurorii au transmis dosarul în judecată. Atunci, procurorii au spus că „cauza nu poate fi examinată în ședință publică, deoarece în ea sunt informații care constituie secret de stat”. Asta pentru mine era de neînțeles, legea prevede expres că încălcarea drepturilor omului sau abuzurile funcționarilor publici nu pot constitui secret de stat. Prin urmare, dacă se dorea să se facă referire la anumite circumstanțe, care sunt secret de stat, cauza nu putea să fie închisă totalmente, puteau fi închise anumite părți ale procesului, dar nu procesul integral. Pentru mine nu este clar: cine a luat această decizie, cine a solicitat, de fapt, această decizie, aceasta a fost o decizie a procurorilor sau aceasta a fost o decizie a instanței de judecată, luată din oficiu? Fie că e vorba de prima sau de a doua, opinia mea nu se schimbă cu privire la asta, astfel de situații nu pot fi examinate în ședință închisă, dacă dorim să sporim încrederea în justiție și ca oamenii să simtă cu adevărat că justiția s-a făcut”, a afirmat Vladislav Gribincea.
CITIȚI și DOC // Dovada că fostul director al SIS NU a fost condamnat nici măcar cu suspendare, iar procurorul general Stoianoglo ar fi ASCUNS acest lucru. Botnari s-a ales că o amendă de 88 000 de lei pentru răpirea și expulzarea profesorilor turci
Juristul a adăugat că transferul profesorilor turci din Republica Moldova în Turcia nu a fost un act simplu și ar fi pueril să credem că persoanele implicate în această ilegalitate nu înțelegeau ce se întâmplă.
„Aceste persoane (profesorii turci - n.r.) au fost efectiv sechestrate ziua în amiaza mare de către Serviciul de Informații și Securitate, un număr foarte mare de persoane implicate, Serviciul de Informații și Securitate avea deja actele oficiale emise de ambasada de la Chișinău pentru persoanele reținute, pentru ca acestea să treacă hotarul la aeroport, ei erau așteptați pe Aeroportul Internațional Chișinău de un avion charter și scoși din țară. Ei au fost scoși din țară nu deoarece tare a vrut dl Botnari acest lucru, ci probabil acest aspect are legătură cu relațiile dintre Republica Moldova și conducerea Turciei. Se știe că dl Erdogan nu-i are la inimă deloc pe angajații liceelor din rețeaua „Orizont”, pe care îi acuză de colaborare cu Fethullah Gülen, pe care el îl numește inamicul său nr. 1. Ne aducem aminte aici că dl Botnari n-ar fi câștigat nimic din asta; nu, chiar e mai simplu pentru el să nu facă asemenea abuzuri. Eu sunt ferm convins că această operațiune a fost coordonată de către serviciile secrete turce și moldovenești, apropo, serviciile secrete turce au confirmat acest lucru într-o declarație de presă. Și scopul acestei tranzacții, aș spune așa chiar, pentru că nici nu este o operațiune, este legat de reparația sediului Președinției Republicii Moldova de către Republica Turcă și de vizita președintelui Erdogan la Chișinău care a avut loc peste o lună de la transferul profesorilor turci în Turcia. Prin urmare, procurorii trebuiau să investigheze nu doar cine a fost executorul ordinelor, ci și cine a dat ordinele pentru aceste ilegalități, fiindcă cei care au dat ordinele sunt poate mai vinovați decât cei care au executat aceste ordine ilegale. Se pare că procurorii nu au examinat niciodată această versiune.
Eu sunt ferm convins că nu doar dl Botnari a comis ilegalități în cadrul acestei operațiuni. Nu este posibil ca o singură persoană, fie el și directorul Serviciului de Informații și Securitate, să facă atâtea ilegalități. Mai mult, dacă subalternii săi au făcut ilegalități, ei răspund exact așa ca și cel care a dat ordin”, este convins țeful CRJM.
CITIȚI și Anchetă de serviciu în privința PROCURORULUI care NU ar fi contestat sentința blândă în privința ex-directorului SIS. PG acuză Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, că ar fi SECRETIZAT dispozitivul sentinței
Vladislav Gribincea mai crede că cele aproape 150 de mii de euro „plătite benevol” de către Botnari, după ce R. Moldova a fost condamnată la CtEDO în acest caz, „nu sunt pedeapsă pentru dl Botnari, acești bani sunt prejudiciul cauzat prin transferul profesorilor turci din Republica Moldova în Turcia și fiecare persoană vinovată de o infracțiune care cauzează prejudiciu poate fi obligată la despăgubirile cauzate prin infracțiune”: „Pedeapsa reală urma a fi cea stabilită de Codul Penal”.
Menționăm că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat în secret acum două luni pe Vasile Botnari la o amendă de 88 de mii de lei, cu interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de cinci ani, iar procurorul de caz, care a solicitat inițial doi ani de închisoare pe numele fostului director SIS, nici nu a contestat sentința.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md