Vladislav Gribincea critică proiectul ministrului Litvinenco: „Un procuror dependent de politic este mai periculos decât unul cu performanțe modeste”
Președintele Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea, critică proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii, astfel încât procurorul general să poată fi demis pentru lipsa de performanțe sau pentru comiterea de abateri disciplinare, înregistrat marți în Parlament de către ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
„Nu vreau să iau apărarea procurorului general. Perfromanța domnului Stoianoglo este sub așteptări, iar ambiția acestuia manifestată la început de mandat pare să se fi epuizat. Totuși, nu cred că legea trebuie modificată de fiecare dată când guvernării nu îi place procurorul general. Asemenea practici creează precedente periculoase și pune procurorul general la cheremul politicienilor. Oricât de bine intenționați ar fi ultimii, un procuror dependent de politic este mai periculos decât unul cu performanțe modeste”, a declarat Gribincea.
Expertul a adăugat că, deși proiectul este unul „conform Constituției”, nu este clar ce efecte practice va avea.
CITIȚI și VIDEO, DOC // Ministrul Justiției a înregistrat un proiect de modificare a Legii cu privire la procuratură, astfel încât procurorul general să poată fi evaluat și demis. „La momentul actual nu este posibilă sancționarea acestuia”
„Porivit acestuia, eliberarea din funcție a procurorului general poate avea loc doar la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Poate imaginația mea este săracă, însă eu nu îmi pot închipui cum actualul Consiliu Superior al Procurorilor va propune eliberarea dlui Stoianoglo din funcție. Chiar nu îmi pot imagina”, a mai spus Gribincea.
Președintele CRJM a ținut să-i transmită, prin intermediul Facebook, un mesaj autorului acestui proiect de lege, care îi este și cumnat: „Sergiu Litvinenco, înțeleg că, din punct de vedere politic, este greu de conceput PAS la guvernare cu Stoianoglo procuror general. Politica este totuși o chestiune fascinantă - o artă a imposibilului ar spune unii. Nu e niciun sens să detonezi o bombă atomică pentru a face pe cineva să plece!”.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”