Vladimir Voronin nu are nevoie de protecție de stat pentru că „este păzit de cetățeni”
De mai bine de două săptămâni, fostului președinte al R. Moldova, liderului comuniștilor, Vladimir Voronin, nu-i mai este asigurată protecția de stat, dar, spune acesta, nici nu are nevoie de ea.
„De ce tot timpul vă aruncați în mărunțușuri? Dumneavoastră retrăiți (vă faceți griji - n.r.) pentru securitatea mea personală? Eu vă mulțumesc foarte mult. Este asigurată normal. Eu nu am nevoie de pază, nu am nevoie de nimic. Eu sunt păzit de poporul R. Moldova, de toți impreună”, a spus Vladimir Voronin după ședința de azi a Parlamentului.
Amintim că, începând cu 1 aprilie curent, Vladimir Voronin nu mai are protecție de stat. Pe 31 martie, aceasta a expirat. Încă la sfârșitul lunii decembrie 2013, fracțiunea PCRM a cerut ca șeful lor, Vladimir Voronin, să fie păzit de gărzi de corp de stat până la încheierea mandatului actualului Parlament.
Liderul fracţiunii PCRM, Maria Postoico, a invocat în demersul său că Vladimir Voronin are nevoie de pază, pe motiv că este liderul celui mai important partid de opoziţie, este activ în viaţa politică, are mai multe întâlniri cu alegătorii şi că viaţa lui ar fi în pericol.
Legea prevede că foștii șefi de stat beneficiază de pază și mașina de serviciu din partea statului timp de patru ani de la încheierea mandatului. Legea îi oferă, însă, şefului statului dreptul de a prelungi acest termen în cazul în care se constată un pericol pentru viaţa fostului preşedintelui.
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei