19:02:33 24.11.2024
Stiri

Kremlinul, ca exemplu: Igor Dodon l-a felicitat pe Joe Biden după mai mult de o lună de la câștigarea alegerilor prezidențiale americane și numai după ce și Vladimir Putin a făcut-o

Actualitate 15.12.2020 14:39 Vizualizări1965 Autor: Ziarul National
Kremlinul, ca exemplu: Igor Dodon l-a felicitat pe Joe Biden după mai mult de o lună de la câștigarea alegerilor prezidențiale americane și numai după ce și Vladimir Putin a făcut-o


Președintele Igor Dodon l-a felicitat astăzi, „în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal”, pe Joseph Biden cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

„Folosesc acest prilej pentru a reafirma interesul țării mele în aprofundarea relațiilor tradiționale de prietenie și cooperare bilaterală, bazate pe potențialul sporit al Dialogului Strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii”, a scris Dodon pe Facebook.

Mesajul lui Igor Dodon vine după ce și Vladimir Putin i-a transmis astăzi felicitări lui Joe Biden pentru alegerea în funcția de președinte al Statelor Unite, la mai bine de o lună după ce acesta a câștigat alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. Președintele rus a spus anterior că va aștepta rezultatul oficial al alegerilor - el a făcut anunțul în urma confirmării rezultatului știut deja în Colegiul Electoral american.

„Îi urez președintelui-ales succes și îmi exprim încrederea că Rusia și Statele Unite, care au o responsabilitate specială în ce privește securitatea și stabilitatea globală, vor putea, în ciuda dezacordurilor, să ajute la rezolvarea problemelor și provocărilor cu care se confruntă lumea în acest moment”, a spus Vladimir Putin, conform Reuters și The Independent.

Putin este printre liderii de stat sau guvern care au așteptat cel mai mult pentru a îl felicita pe Biden pentru victoria în alegeri. Și alți lideri autoritari au așteptat o perioadă lungă pentru a îl felicita pe Biden, inclusiv liderul chinez Xi Jinping sau cel turc, Recep Erdogan.

„În ce mă privește, sunt gata să interacționăm”, a adăugat președintele rus.

Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale americane din 3 noiembrie cu un scor semnificativ și în Colegiul Electoral dar și în votul popular. Viitorul lider de la Casa Albă a obținut mai multe voturi decât orice alt candidat în alegerile prezidențiale americane din istorie - peste 81 de milioane. Luni, el a fost confirmat ca președinte de Colegiul Electoral cu 306 voturi, câștigând toate statele în care Donald Trump a încercat să răstoarne rezultatul prin contestații în instanță.

Viitorul președinte al SUA va depune jurământul în data de 20 ianuarie 2021.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md