Vladimir Putin declară pentru prima dată public că are nepoţi
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat pentru prima oară în public - într-un interviu cu regizorul american Oliver Stone - că este bunic şi că are deja nepoţi, dar fără să ofere mai multe detalii în acest sens, relatează agenţia de presă RIA Novosti şi postul de televiziune NTV.
Regizorul american Oliver Stone a realizat recent un film despre liderul rus. În timpul interviului, cineastul l-a întrebat pe preşedintele rus dacă îşi iubeşte nepoţii. Cunoscutul regizor nu l-a întrebat însă câţi nepoţi are şi care dintre fiice este mama nepoţilor săi.
„Putin a spus «da» (când i-a fost adresată întrebarea), dar a recunoscut că nu are prea mult timp să se joace cu ei”, a relatat şi canalul CNN, difuzând fragmente din acest interviu realizat de Oliver Stone.
Un film documentar despre Vladimir Putin, realizat de Oliver Stone, de trei ori premiat cu Oscar, este programat să fie difuzat pe canalul de cablu Showtime în 12-15 iunie.
Preşedintele rus, a cărui viaţă personală este subiect tabu în Rusia de la venirea să la putere în 2000, are două fiice - Maria şi Ekaterina. Ele duc o viaţă discretă şi oficial se cunosc prea puţine lucruri despre acestea. Putin a spus doar că fetele sale trăiesc şi lucrează în Rusia.
Presă independentă rusă a scris că fiica cea mică a preşedintelui rus derulează proiectul „Innopraktika”, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moscova, sub numele de Ekaterina Tihonova. Soţul ei ar fi Kirill Shamalov, fiul unui prieten al şefului statului rus. Proiectul atribuit fiicei lui Putin reprezintă un amplu proiect investiţional pentru crearea unui centru similar Silicon Valley la Moscova.
În aprilie 2013, Putin a anunţat public că a divorţat de soţia sa Liudmila, după un mariaj de 30 de ani.
Sursa: agerpres.ro
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană