VIDEO // Vladimir Putin a ieșit din „bârlog” și a ajuns în Abu Dhabi. Cu ce personaj urmează să se vadă liderul rus, urmărit internațional
Agenția de știri oficială a Kremlinului, Tass, a publicat miercuri, 6 decembrie, un comunicat potrivit căruia avionul prezidențial al lui Vladimir Putin a aterizat în Emiratele Arabe Unite.
Liderul de la Kremlin urmează să poarte discuţii în cursul zilei de astăzi cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan.
Vladimir Putin urmează să se deplaseze apoi la Riad pentru discuţii cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, cel mai influent lider arab. Bin Salman are o avere colosală și proprietăți cumpărate cu predilecție în Europa Occidentală. A intrat în atenția presei internaționale după asasinarea în mod brutal, pe 2 octombrie 2018, a jurnalistului saudit dizident Jamal Khashoggi. Asasinatul s-a produs în interiorul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, iar presa de investigații a făcut legături clare între Bin Salman și ordinul de ucidere. Oprobiul internațional inițial la adresa lui Bin Salman s-a diluat însă progresiv, iar liderul arab este considerat acum o piesă cheie în negocierea oricăror afaceri care țin de Orientul Mijlociu.
Călătoria în spațiul arab reprezintă o incursiune rară în afara Rusiei pentru Putin, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare de către Curtea Penală Internaţională (CPI).
Nici EAU, nici Arabia Saudită şi nici Rusia nu recunosc însă jurisdicaţia CPI, al cărei mandat de arestare pe numele lui Putin a fost emis pentru rolul liderului rus în deportarea copiilor ucraineni după invazia rusă asupra acestei ţări, în februarie 2022.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania