01:13:31 26.11.2024
Stiri

Vizita în Iran, un stat supus SANCȚIUNILOR, ar putea să-l coste scump pe Dodon: „Până la finele anului 2018, vor fi multe SURPRIZE care îl vor viza”

Politică 07.08.2017 12:30 Vizualizări5987 Autor: Ziarul National
Vizita în Iran, un stat supus SANCȚIUNILOR, ar putea să-l coste scump pe Dodon: „Până la finele anului 2018, vor fi multe SURPRIZE care îl vor viza”


„Participarea lui Igor Dodon la inaugurarea președintelui iranian nu a fost coordonată cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și reprezintă o frondă cu substrat ideologic. Dodon sfidează formatul de coordonare cu alte instituții ale statului. Dânsul merge pe o temă apropiată Federației Ruse și acolo unde ajung Rogozin și diplomații ruși. Este vorba de o eclipsă a rațiunii pentru Dodon, deoarece noi nu avem nimic în comun cu Iranul”, este de părere fostul Ambasador al R. Moldova la Washington, Igor Munteanu.

Potrivit lui Munteanu, șeful statului, prin participarea la inaugurarea președintelui unei țări care a fost sancționată de SUA pentru că ar susține terorismul internațional, vrea să arate poziția sa antiamericană, pe care explicit o afișează.

„R. Moldova va pierde din reputație pe plan internațional din cauza preferințelor în deplasări ale șefului statului. Nu știu despre ce avantaje comerciale poate fi vorba în relația cu Iran. Noi nu suntem conectați la această regiune cu mari tulburări. Avantajele potențiale sunt practic inexistente, dar costurile reputației sunt foarte grave pentru R. Moldova, inclusiv în lumina rezoluțiilor din Congresul SUA. În rezoluții se spune că Iranul, Coreea de Nord și Federația Rusă sunt state care devin inamici pentru SUA, iar cei care doresc relații mult mai avansate cu aceste țări ar putea să fie afectate de unele sancțiuni”, a subliniat sursa citată, într-un interviu pentru „Europa Liberă”.

În același context, Munteanu spune că Igor Dodon nu înțelege că instituția prezidențială este a R. Moldova și nu a lui, iar asta ar putea să-l coste chiar postul de președinte. „Unii politicieni dau senzația că, odată ce sunt aleși, ei pot privatiza instituțiile pe care le reprezintă. Putem nimeri în niște capcane fără ca cineva să înțeleagă care e miza jocului. Federația Rusă, Iranul și Coreea de Nord au probabil ceva în comun, dar R. Moldova nu îi este locul alături de acestea. Aceste decizii ale lui Igor Dodon au costuri. Și asta pentru că oficialii care privatizează instituțiile statului pot fi supuși unor proceduri de pierdere a încrederii sau proceduri uzuale conform Constituției. Consider și cred că, până la finele anului 2018, vor fi multe surprize de acest gen care îl vor viza pe Igor Dodon”, este convins fostul Ambasador.

Amintim că, în ultimele zile, șeful statului s-a aflat în Iran, acolo unde a avut mai multe întrevederi cu oficiali de la Teheran.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md