Virusul gripei, mai puternic decât vaccinurile
Variaţiile genetice în cazul a jumătate dintre virusurile dominante ale tulpinii H3N2, care provoacă gripa, ar putea slăbi eficacitatea vaccinului, ducând din acest an la agravarea sezonului gripal, au informat autorităţile medicale americane, citate de eva.ro.
Tulpina H3N2 a virusului gripal a fost cel mai des întâlnită în sezoanele 2012-2013, 2007-2008 şi 2003-2004, marcate de cea mai ridicată mortalitate a acestor ultimi zece ani, au explicat reprezentanţii Centrului american pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC).
În plus, riscurile privind severitatea simptomelor gripale sunt crescute anul acesta de descoperirea că jumătate dintre virusurile H3N2 analizate au suferit mutaţii în raport cu virusul utilizat pentru realizarea vaccinului antigripal, au mai spus experţii.
Acest lucru înseamnă că vaccinul ar putea avea o capacitate scăzută de protejare împotriva acestor tulpini mutante.
Pentru sezonul 2007-2008, virusul dominant H3N2 a fost o variantă, dar vaccinul a avut totuşi o eficacitate de 37% până la 42% contra virusurilor din gama H3N2, a precizat CDC, care şi-a menţinut recomandarea ca populaţia să se vaccineze.
„Vaccinarea a arătat că garantează o anumită protecţie împotriva acestor virusuri mutante, dar şi împotriva altor tulpini virale ale gripei, care ar putea fi prezente mai târziu pe parcursul sezonului", a declarat Joseph Bresee, responsabil al diviziei de epidemiologie şi prevenţie a gripei din cadrul CDC.
Ce a scris „Gazprom” despre întâlnirea lui Miller cu Parlicov: Nicio poză comună
Marea Britanie și Franța nu exclud să conducă un contingent militar european în Ucraina
VIDEO // Violenţă la un meci de copii din Spania. O mamă a intrat pe teren şi l-a pălmuit pe arbitru