Violențe și gaze lacrimogene la Paris
Câteva sute de persoane au protestat, duminică, într-un cartier de la periferia Parisului împotriva unui miting de susținere a candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, care urmează să aibă loc în cursul zilei de luni în Paris, scrie presa franceză.
Manifestația s-a soldat cu violențe între participanți și forțele de ordine, după ce unii dintre protestatarii care purtau măști și cagule au aruncat cu petarde, iar oamenii legii au ripostat cu gaze lacrimogene.
Manifestația din cartierul parizian Aubervilliers a fost convocată de organizațiile sindicale și politice precum Solidaires, Action antifasciste Paris-banlieue sau comunitatea persoanelor fără acte de identitate.
Mesajele afișate de aceștia erau împotriva candidatei Marine Le Pen și pro refugiați: „Nu vrem fasciști”, se putea citi pe una dintre aceste pancarte.
Manifestațiile au loc cu exact o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale, iar potrivit sondajelor, Marine Le Pen va ajunge în cel de-al doilea tur, dar ar urma să piardă pe 7 mai, în faţa oricăruia dintre principalii contracandidaţi.
Sursa: libertatea.ro
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski