Vila din coasta Parlamentului
BIJUTERIE // Are un design inedit și o istorie impresionantă. Deși se află chiar în centrul Chișinăului, vila Kligman este într-o stare jalnică și degradează văzând cu ochii
Aflată în apropiere de clădirea Parlamentului și cea a Președinției R. Moldova, vila fostului avocat Moisei Kligman nu este nici pe departe una îngrijită sau protejată de stat, deși deține titlul de monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău.
Lucrări de restaurare
Aflată în proprietatea Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, în 2006 vila Kligman a fost supusă unor lucrări de restaurare, care au fost stopate după un timp. Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, ne-a spus că acele lucrări au înrăutățit starea monumentului, dar nu au îmbunătățit-o.
„Clădirea a degradat și în urma intervenției din 2006. S-a distrus ornamentul arhitectural, s-a intervenit și pe exterior cu materiale inadecvate, iar din fațada reabilitată cad tencuielile”, a precizat Ion Ștefăniță. Mai mulți ani la rând, acest edificiu a găzduit centrul expozițional al Muzeului Național de Artă al Moldovei.
Linie și rigoare
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, soţia unui general-maior, Maria Markiva, a construit la colţul cartierului, mărginit de strada Sfatul Ţării, o casă într-un etaj după un proiect model. În 1896, această casă a fost cumpărată de către avocatul Moisei Kligman, care a demolat vechile construcţii de la colţ şi pe acest loc a construit o casă nouă.
Vila se caracterizează prin stilul neoclasicist în care predomină linia şi rigoarea. Din anul 1989, întreaga activitate expoziţională şi administrativă a Muzeului Naţional de Artă al Moldovei a fost transferată în sediul fostului Liceu „Natalia Dadiani”, construit în 1900-1901, după un proiect al arhitectului Alexandru Bernardazzi şi specific stilului neoclasicist cu elemente gotice.
Stil neoclasic
Arhitectul casei Kligman nu este cunoscut, dar se presupune că ar fi vorba de Mihail Cecheruli-Cuş. Clădirea face parte din puţinele case construite în stil neoclasic care s-au păstrat în Chișinău.
Casa este construită într-un etaj, amplasată la colţul cartierului, aliniată cu faţadele la liniile roşii ale străzilor. Compoziţia faţadei este asimetrică, cu intrarea printr-un portic cu două coloane ale ordinului ionic, amplasată lateral spre dreapta.
Între plinurile dintre ferestrele, dominate de cornişe cu reliefuri sculptate, sunt plasaţi pilaştri ai ordinului ionic, care susţin antablamentul faţadei. În prezent, însă, geamurile sunt astupate, ușile - închise, iar pereții - jerpeliți.
Galeria care duce în casa Hertza
Se spune că locuința a fost construită după placul avocatului Moisei Kligman, motiv pentru care, casa cu un nivel avea o faţadă rafinată asimetrică. Intrarea era decorată cu două coloane ionice și nu era situată în centru, dar în dreapta, și se îmbina armonios cu arhitectura faţadei, pe care printre cornișe sculptate s-au situat coloane reliefate fiind ca o repetare a coloanelor de la intrare. Mai târziu, în anul 1903, alături de casa lui Kligman, în locul orfelinatului preexistent din 1845, care îl ţinea moşierul Iorgu Bals, şi-a construit casă juristul, omul politic și primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918, Vladimir Hertza. În prezent, cele două clădiri sunt unite prin intermediul unei galerii și practic formează o singură casă cu diferite intrări.
Ion Ștefăniță, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova
„Clădirea mai poate fi salvată, dar trebuie să găsim o soluție. Să găsim un agent economic credibil care să-i poată oferi o funcționalitate comercială, fie să așteptăm un nou program european de finanțare, dar până atunci, soluția trebuie găsită pe loc. Ministerul spune că nu are bani, atunci o soluție ar fi un parteneriat public-privat, de altfel, vom fi martorii ruinării în continuare”.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania