VIDEO // Zelenski, alături de cetățenii din Herson, după ce rușii au aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka
Preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat joi, 8 iunie, regiunea Herson, care este afectată de inundaţii după distrugerea barajului de la Nova Kahovka, anunţă The Guardian.
„Vizită de lucru în regiunea Herson. O întâlnire de coordonare pentru lichidarea consecinţelor exploziei barajului de la hidrocentrala Kahovka”, a scris preşedintele ucrainean pe contul de Telegram.
La rândul său, Andrii Iermak, şeful biroului Preşedinţiei ucrainene, a postat pe Twitter imagini video cu Volodimir Zelenski la întâlnirea sa din Herson cu autorităţile. „Împreună cu preşedintele Zelenski şi echipa, suntem în regiunea Herson”, a scris Iermak.
„Au fost discutate multe probleme importante. Situaţia operaţională din regiune ca urmare a dezastrului, evacuarea populaţiei din zonele potenţial inundabile, situaţia de urgenţă cauzată de explozia barajului, organizarea suportului vital pentru zonele inundate. De asemenea, perspectivele de refacere a ecosistemului din regiune şi situaţia militară operaţională în zona dezastrului provocat de om”, a scris Zelenski pe Telegram.
„Este important să se calculeze pagubele şi să se aloce fonduri pentru despăgubirea localnicilor afectaţi de dezastru şi să se elaboreze un program de compensare a pierderilor sau de relocare a firmelor din regiunea Herson”, a adăugat preşedintele, care, într-un interviu acordat miercuri pentru mai multe publicaţii occidentale, criticase răspunsul ONU şi al Crucii Roşii la acest dezastru.
Deocamdată se ştie că trei persoane au murit de partea ucraineană a fluviului Nipru, în timp ce autorităţile ruse de ocupaţie de pe malul stâng au declarat că cel puţin cinci persoane au fost ucise după distrugerea barajului de la Nova Kahovka.
Guvernatorul ucrainean al regiunii Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat că aproximativ 600 de kilometri pătraţi din regiune se află sub ape şi că Ucraina a evacuat până în prezent aproape 2.000 de persoane.
DOC // Maia Sandu și Volodimir Zelenski, DECLARAȚIE comună semnată la Kiev: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici și pregătiți să ne protejăm cetățenii de șantajul Rusiei”
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
Biciclist, lovit mortal la Giurgiulești de o mașină cu volanul pe dreapta, condusă de un cetățean străin urcat băut la volan