VIDEO // Vlad Filat, care acordă al doilea interviu din Penitenciarul nr. 13, pune la îndoială veridicitatea datelor din raportul Kroll și anunță că va ataca această companie în instanță: Ce spune despre sumele enorme cheltuite de fiul său la Londra
Fostul premier Vlad Filat pune la îndoială veridicitatea datelor incluse în rapoartele Kroll cu referire la el, afirmând că acestea sunt „distorsionate” și includ cifrele din sentința sa de condamnare pe care o consideră ilegală.
În cadrul celui de-al doilea interviu al său oferit în închisoare, de această dată Lorenei Bogza de la „Pro TV”, Filat a declarat că nici companiile și nici sumele invocate în sentință și în rapoartele Kroll nu au legătură cu el: „Eu nu am nicio legătură nici cu companiile, nici cu sumele pentru care am fost judecat”.
Vlad Filat i-a spus Lorenei Bogza că nu a fost implicat în furtul miliardului și că nu a luat mită de la Șor: „Cadouri de la Șor am primit. La fel cum primiți Dvs. cadouri la ziua de naștere, așa am primit și eu – la ziua de naștere sau cu ocazia unor evenimente”.
Cât despre sumele enorme cheltuite de fiul său, Luca Filat, la Londra, fostul premier afirmă că nu comunică deloc cu acesta și că banii respectivi nu au vreo legătură cu R. Moldova.
Vedeți mai jos descifrarea unei părți a interviului realizat de „Pro TV” cu Vlad Filat:
Lorena Bogza: Am așteptat patru ani ce anume trebuia să ne fi spus ca să „sară odată naibii în aer clasa politică”. Așteptăm de patru ani și avem dreptul să știm ce trebuia să ne spuneți atunci?
Vlad Filat: Expresia pe care am enunțat-o în discurs a fost luată direct, având în vedere probabil și o stare care era în societate. Eu voiam, și asta am încercat să spun și înainte de acea dată, despre lucrurile grave care s-au întâmplat în societatea noastră și, desigur, inclusiv greșelile pe care le-am făcut: cum a fost constituită Alianța pentru Integrare Europeană, cum au fost partajate funcțiile, cum au fost făcute schimburile de funcții, nu gratuit…
Vă referiți la acea declarație a Dvs. că s-au luat două milioane de dolari pentru funcția de procuror general?
Nu este declarația mea, doar confirmarea mea, pentru că despre acest lucru știe toată societatea.
Cine, cui i-a dat acești bani?
Din ceea ce știu eu, acești bani au fost oferiți de către Plahotniuc pentru Urecheanu.
Și atunci cum se face că Urecheanu a fost ulterior candidatul PLDM pentru funcția de primar al Chișinăului? Știind Dvs. aceste lucruri, cum ați ajuns ca să-l aveți pe Urecheanu în echipă?
Dacă ar fi fost doar această situație, ar fi fost poate mai ușor în a-mi ispăși anumite situații pe care le-am avut în activitatea mea. Vedeți, până la urmă nu Urecheanu a fost răul cel mai mare.
Dar a luat două milioane ca să vândă o funcție, dincolo de faptul de ce trebuia partajată această funcție de procuror general…
Nu trebuia, dar acest lucru s-a întâmplat, nu putem întoarce timpul înapoi. Ceea ce ține de domnul Urecheanu, vreau să fac o precizare importantă: eu nu am fost martor când i s-au transmis banii, nu am fost printre cei care au numărat. Eu doar am spus ceea ce mult s-a vorbit printre oameni, doar că am fost informat și din surse veridice că acest lucru se întâmplă. Ei nu am stat cu mâinile sau garda jos, am avut discuții în acest sens, inclusiv în ziua votării lui Valeriu Zubco. Am avut o discuție la etajul cinci (al Parlamentului – n.r.) cu Lupu, Ghimpu și Urecheanu.
Adică, toți știau despre faptul că s-a vândut această funcție…
Discuția nu a fost despre vânzare, ci despre schimbul făcut între PD și AMN: procuror - șef la SIS. Chestiunea despre bani era la subsolul discuției, fiindcă nimeni nu putea să probeze acest lucru. Schimbul era la vedere.
Dvs. erați atunci prim-ministru și nu ați scris nicio plângere la Procuratură să spuneți: ia uitați-vă ce se întâmplă. Da, uitându-ne în urmă, multe lucruri ar fi trebuit să fie altfel sau ne puteți spune că pentru binele alianței ați făcut asta, asta și asta, dar noi trebuie să recunoaștem un lucru: de la Dvs. așteptările au fost cele mai mari. Dvs. ați avut puterea să schimbați lucrurile în R. Moldova. Iar Dvs. ați căzut victima propriilor Dvs. greșeli, în sensul că ați fi putut avea un proces echitabil, făcut de o justiție corectă. N-ați schimbat justiția, ați ajuns victima propriilor greșeli.
E foarte ușor să privim lucrurile așa cum le-ați arătat Dvs. Da, eu am avut un punct de vedere de spus și am avut poate cea mai puternică voce, care trebuia să se transforme și în acțiune. În timp, eu am tot vorbit. Am avut și în 2011 acea adresare către cetățeni în care am spus lucrurilor pe nume, că procurorul aparține unui partid, de fapt unei persoane.
Este vorba de cea cu „păpușarul”…
Da, exact când a început. Ulterior, în 2013, la fel am spus că alianța, în forma în care ea este constituită, nu poate merge mai departe și ea trebuie resetată, renegociat acordul și am vorbit iar de nepartajarea instituțiilor care țin de ocrotirea statului de drept. Ca răspuns am avut demisia Guvernului și multe alte lucruri. Nu cred că pe oameni îi interesează să vin eu cu scuze sau cu argumente ce-am făcut…
Să știți că pe oameni îi interesează să spuneți sincer și chiar să vă căiți, pentru că ei consideră că Dvs. le-ați furat speranțele. Ei pe Dvs. vă găsesc singurul vinovat. Vă rog să mă credeți: moldovenii, așa cum sunt ei buni la suflet, vă pot ierta anumite ilegalități pe care le-ați comis, dar nu o să ierte faptul că le-ați furat speranțele și ați avut șansa istorică de a schimba Moldova și nu ați valorificat-o.
Cu ilegalitățile cred că trebuie mai temperat. Decizia nu a fost a mea. Trebuie să ne aducem aminte că în 2009 am început a munci fiind patru partide la guvernare, cu o distanță de doar trei mandate dintre PLDM și PL. Nu a fost deloc ușor. În 2010, țineți minte probabil acel șantaj care a fost înainte de constituirea alianței, cu acel Narîșkin venit la Chișinău și cu acele discuții interminabile pe care le-am avut la telefon cu prietenii noștri din afara republicii, care mi-au spus într-un glas, dar într-un glas: Vlad, cedează orice. Vor procuratura, dă-le procuratura.
Cine anume a spus asta, ca să știm și noi cui trebuie să prezentăm acum nota de plată pentru nereformarea justiției?
Plătesc eu și cred că nu este suficient să plătesc doar eu.
Plătim noi, asta este problema.
Vorbesc în modul cel mai direct – eu plătesc și plătesc din plin. Nu-mi cereți să vă dau nume, aceste mesaje au fost multe și consolidate, pentru a menține cursul european al R. Moldova. Aceste compromisuri au fost realizate. Mie pot să-mi fie invocate multe lucruri, dar nu și faptul că sunt prost și nu înțeleg anumite fenomene care au avut loc.
Dacă ați fi fost prost, tocmai că nu se supăra nimeni…
Ba da. Cred că asta a fost o scuză reușită pentru unii, însă, atunci când ai 32 de mandate, iar partenerii tăi luați împreună au doar 27 de mandate, iar puterea a fost împărțită așa cum a fost împărțită, mă refer la ministere, nu la procuratură ș.a.m.d., asta a fost nu doar o greșeală, a fost o înțelegere care aduce mai mult a infracțiune.
Eu știu foarte bine de speranța pe care au investit-o oamenii. Printre lucrurile care m-au durut cel mai tare a fost anume această dezamăgire pe care au avut-o oamenii nu doar în mine.
În Dvs. știți de ce, dle Filat, pentru că nimeni nu a investit în Plahotniuc, pentru că acel om a intrat pe ușa din spate, ajutat de Dvs. în politică, ajutat să se consolideze, să preia totul în această republică, să preia scheme…
Credeți? Eu am fost întotdeauna cu Plahotniuc într-un război deschis, iar când nu era deschis, era închis. Și dacă eu nu luptam cu el în toată această perioadă, nu ajungeam în pușcărie.
Cât Dvs. ați stat închis, nouă ne-a fost dat să auzim niște discuții ale Dvs. cu Ilan Șor, 15 fragmente de conversații telefonice. Toată lumea a bănuit că acestea au fost înregistrate de către Șor. La un moment dat, Dvs. i-ați spus următorul lucru: îi sugerați să plece pentru o perioadă și spuneați că ați pleca și Dvs., pentru că lucrurile se precipită, lumea pune întrebări… despre ce vorbeați acolo?
Nu am ascultat acele interceptări, am văzut în formă scrisă ceea ce s-a dat. Nu am fost în situația în care să expertizez aceste înregistrări.
Dar este vocea Dvs…
Este adevărat, dar sunt foarte multe expresii pe care eu efectiv nu le folosesc, nu fac parte din vocabularul meu. Acolo sunt foarte multe lucruri scoase din context. Eu niciodată nu am avut planificată plecarea mea. Poți să fugi de orice și de oricine, de tine nu o să fugi niciodată. Am avut posibilitatea să mă retrag, să plec, nu să fug, așa cum au făcut-o alții, după cum vedeți am stat până la urmă și acum sunt în penitenciar. Și nu regret faptul că nu am plecat.
Dvs. ați participat sau nu la furtul miliardului?
Eu nu am participat la furtul miliardului. Este răspunsul meu la această întrebare directă.
Dvs. ați luat sau nu mită de la Șor?
Eu mită de la Șor nu am luat și acest lucru noi îl vom demonstra în justiție, care sper că nu va fi selectivă. Cadouri de la Șor am primit.
În schimbul la ce? Ce ați făcut pentru acele cadouri?
La fel cum primiți Dvs. cadouri la ziua de naștere, așa am primit și eu – la ziua de naștere sau cu ocazia unor evenimente.
Noi am văzut acolo mașini, cadouri de șapte milioane… Șor spune asta în denunțul lui.
Dvs. vorbiți cu cuvintele lui Șor?
Eu am la bază acest denunț și vă întreb pe Dvs.
Care este unul mincinos și care ar fi trebuit să fie demontat în cadrul unei ședințe de judecată publice. Dacă ar fi fost cu ușile deschise, ați fi văzut modul în care am fost judecat, de fapt executat. Noi nu am avut posibilitatea elementar să facem o expertiză financiar-bancară sau să audiem martori, sau să-și probeze declarațiile. Dacă o să mergem pe ceea ce a spus Șor, atunci ar trebui să vorbim despre 250 de milioane de dolari.
Acuzațiile care vi se aduc sunt lucruri care se referă la noi toți. Sunt bani care au provenit din cele trei bănci devalizate. Ok, n-ați participat, n-ați luat mită, atunci cum explicați faptul că fiul Dvs., aflat la Londra, un student de 22 de ani, închiria un penthouse cu 1 000 de lire pe zi, conducea un „Bentley” de 200 de mii și, în plus, i-a fost confiscat aproape jumătate de milion de lire, bani a căror proveniență nu o putea demonstra. De unde acești bani? Cum un student de 22 de ani poate să-și permită asta?
În primul rând, din momentul arestării, eu cu Luca am avut cred că două convorbiri telefonice și o întrevedere, acum doi ani. Din păcate, nu comunicăm. Luca este copilul meu, pe care îl iubesc foarte mult, ca orice părinte. Ceea ce s-a întâmplat la Londra ține de o cauză civilă și judecata continuă. Durează un pic să vedem care va fi decizia finală a instanței de judecată.
Ceea ce vreau să vă spun este că acești bani la care vă referiți nu au legătură cu mine și nu au nicio legătură cu R. Moldova.
Provin din Turcia…
Nu pot să vă răspund la întrebări de unde și cum provin. Nu țin de mine.
De unde sunt?
Eu sunt încarcerat în Penitenciarul nr. 13, Luca este la Londra. Noi nu comunicăm. Eu nu știu, spre exemplu, care sunt activitățile dânsului. Ceea ce vă spun încă o dată, fiindcă această confirmare o am de la avocatul meu care a mers la Londra și a avut întrevedere cu avocații lui Luca și nu doar, acești bani nu au legătură cu mine, cu R. Moldova și țin de activitățile dânsului.
Luca figurează în raportul Kroll-2, că ar fi folosit un card despre care a vorbit în denunț și Ilan Șor…
Cred că trebuie să vorbim de raportul Kroll. Informațiile prezentate de compania Kroll, ceea ce ați văzut Dvs., singuri recunosc că au la bază investigații jurnalistice și care nu pot constitui bază pentru investigare penală. Dacă ceea ce s-a publicat este original, în ceea ce ține de Luca este vorba de niște poze, anumite trimiteri la niște postări pe pagina de Facebook, cu o anumită legătură de un card bancar.
A folosit sau nu bani de pe acel card?
Nu pot să răspund, fiindcă nu avem documentul original pe care să ne expunem. Odată ce va fi făcut public raportul Kroll și dacă aceste date care se conțin acolo vor fi păstrate, ne vom adresa în instanță. În ceea ce ține de noi, lucrurile sunt distorsionate. În cazul meu, ei au prezentat în acel raport date din sentința mea de condamnare, sentință care este la ora actuală pe rol la CtEDO, în examinare prioritară…
Pe încălcarea drepturilor, nu pe fond…
Știu despre ce vorbesc – se invocă articole în baza cărora a fost judecată o persoană. În momentul în care se va demonstra că a fost un proces inechitabil, dosarul va fi rejudecat. Până atunci, avem acțiuni în instanță care vizează revizuiri ale sumelor indicate. Eu nu am nicio legătură nici cu companiile, nici cu sumele pentru care am fost judecat.
Când Dvs. erați la libertate, ați văzut cum Luca era la Saint-Tropez și a deschis o sticlă de șampanie de 500 de euro. De unde are un tânăr acești bani?
Eu nu am fost la acea petrecere și nu pot să spun că șampania a fost cumpărată de el sa de altcineva. A fost o petrecere la care a participat și vreau să vă spun că în școala în care a învățat și în care învață acum are colegi care-și pot permite așa ceva.
Continuarea interviului, în VIDEO:
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"