VIDEO // Vlad Filat, AMINTIRI de acum nouă ani: „Cu Joe Biden la Chișinău, R. Moldova se ridica în picioare și spunea Vestului că locul nostru este în construcțiile EURO-ATLANTICE, alături de lumea europeană de unde fusesem smulși fără voia noastră”
Fostul premier, Vlad Filat, își aduce aminte, prin intermediul unei postări pe Facebook, de vizita din anul 2011 în R. Moldova a vicepreședintelui SUA, Joe Biden. Filat recunoaște că acea vizită a fost una istorică, care punea R. Moldova pe harta relațiilor și intereselor occidentale.
„În urmă cu nouă ani, vicepreședintele SUA, Joe Biden, sosea la Chișinău într-o vizită istorică, ce avea să pună R. Moldova pe harta relațiilor și intereselor occidentale. „Credem că viitorul R. Moldova trebuie să fie în Uniunea Europeană. Sunteți o țară europeană. Trebuie să fiți și veți fi total integrați în structurile europene”, a fost mesajul fără echivoc al lui Joe Biden și totodată al administrației Obama.
În același discurs, vicepreședintele SUA transmitea un alt mesaj la fel de important: „America va susține un acord de rezolvare a conflictului transnistrean, dar nu orice acord, ci unul care să păstreze suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova” .
Nu mai eram singuri și ușor, ușor începeam să visăm.
Atunci, cu Joe Biden la Chișinău, R. Moldova se ridica în picioare și spunea Vestului că locul nostru este în construcțiile euro-atlantice, alături de lumea europeană de unde fusesem smulși fără voia noastră. Un popor răstignit în crucea istoriei își cerea cu demnitate dreptul de a fi parte a lumii civilizate, a democrației și al statului de drept.
Per aspera ad astra”, a scris Filat.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski