VIDEO // Vara în care pe teritoriul municipiului Chișinău au fost depistate NOUĂ kilograme de droguri în valoare de 5,5 MILIOANE de lei
Circa nouă kilograme de droguri au fost depistate în lunile iunie, iulie și august curent de către angajații Inspectoratului General al Poliției (IGP) ascunse în diverse locații de pe teritoriul municipiului Chișinău.
Valoarea stupefiantelor de tip „mephedrone”, „PVP” și „marijuana” găsite de oamenii legii se ridică la 5,5 milioane de lei.
IGP anunță că a destructurat activitatea ilicită a grupului criminal organizat, specializat în distribuirea și comercializarea drogurilor respective pe întreg teritoriul R. Moldova, inclusiv prin intermediul magazinelor online.
Gruparea a fost documentată pe parcursul a trei luni, perioadă în care oamenii legii au stabilit că drogurile erau aduse prin contrabandă droguri din Ucraina, fiind introduse prin raioanele din sudul Republicii Moldova.
Ulterior, drogurile erau comercializate prin intermediul magazinelor online, iar comunicarea între membrii grupului avea loc prin intermediul serviciilor de mesagerie, cel mai des pe „Telegram”.
Inițial, au fost reținute două persoane, iar urmare a investigațiilor realizate suplimentar au mai fost reținute trei persoane, inclusiv cetățeni ai Ucrainei, în privința cărora fost aplicat arestul preventiv. În cadrul urmăririi penale sunt investigate și acțiunile altor trei persoane, care sunt cercetate în stare de libertate.
Totodată, urmează a fi dispuse investigații în vederea căutării și altor complici implicați în comiterea infracțiunii care în prezent se ascund de poliție.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”