VIDEO // Usatîi dă ALARMA: „Voicu a transformat MAI-ul în staff electoral al lui Dodon, iar holdingul Sheriff a început deja să împartă BANII pentru cumpărarea voturilor. Se oferă până la 700 de lei pentru fiecare vot”
Candidatul „Partidului Nostru” la funcția de președinte, Renato Usatîi, susține că actualul ministru al Afacerilor Interne, generalul Pavel Voicu, ar fi transformat instituția pe care o conduce într-un „staff electoral” al lui Igor Dodon, iar pentru asta ar fi „remunerat pe măsură”. Totodată, Usatîi precizează că Igor Dodon ar fi ajuns la o înțelegere cu Holdingul Sheriff în privința remunerării cetățenilor din stânga Nistrului, care vor veni duminică la cele 42 de secții de votare deschise pe malul drept. Declarațiile au fost făcute astăzi, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit lui Usatîi, MAI urmează să aibă un rol important în falsificarea alegerilor prezidențiale.
„Ieri am primit o informație de la un comisariat de poliție. Voicu a transformat MAI-ul în staff electoral al lui Dodon. În informația primită se spune că sunt indicații de la MAI ca poliția din raioane să închidă ochii la acțiunile PSRM-iștilor, care vor activa pe tot teritoriul R. Moldova în ziua alegerilor și vor cumpăra alegătorii cu bani și băutură. Sunt indicații să intervină numai atunci când vor fi încălcări din partea oponenților lui Dodon. Pașa (Pavel Voicu n.r.), ce este asta? Văd că deja oleacă polit-tehnolog. Ce, coronavirusul te-a zdruncinat? Despre Pașa Voicu și cele patru-cinci case ale sale vom vorbi altă dată... Sunt sigur că după aceste alegeri vom distruge sistemul. Ultima casă, care se construiește la Telecentru... Pașa, asta e o mulțumire din partea lui Dodon sau ce s-a transmis moștenire de la Plahotniuc? Poate ne povestești... Dacă nu vei spune tu, atunci voi arăta tot”, a precizat Usatîi.
De asemenea, Renato Usatîi spune că este permanent urmărit de oamenii lui Voicu, iar în birourile MAI s-ar fabrica mai multe „fake-news” despre el.
„Pentru asta, Pașa, nu doar că îți voi retrage titlul de general, dar o să te bag la pușcărie. Nu-i mai puneți într-o situație jenantă pe comisarii din raioane și pe alți angajați ai MAI. Presați oamenii care au plasat pe proprietățile lor bannerele cu mine. Nu aveți cu ce vă ocupa? Ieri m-au urmărit toată ziua... Asta până când nu m-am plictisit. Am vrut să-i iau ca ostatici.... Am stabilit că sunt băieți din poliție... Dar dacă era vorba de niște killeri, provocatori? Pașa, încetează să-i pui pe băieți să mă fileze. De ce eu până la 2.00 dimineața trebuie să ma clarific dacă aceștia sunt bandiți sau altceva?
Știu că polit-tehnologii ruși l-au sfătuit pe Dodon... că nu ar strica de organizat chipurile niște reglări de conturi între bandiți. Acum Dodon vorbește de gopnik. Dodon, eu știu orice pas și orice plan al tău. Voicu, nu mai trimite să mă fileze (Usatîi a arătat un video cu o mașină în care ar fi fost polițiști n.r.). Acest video va fi trimis procuraturii, la fel ca și alte încălcări”, a adăugat Usatîi.
Primarul de Bălți a precizat că Dodon ar fi trimis la Bălți mai mulți provocatori, inclusiv femei în vârstă.
„Dodon trimite provocatori pe la corturile noastre. Te-am chemat la dezbateri. Poți veni diseară la dezbateri, poți să-mi pui orice întrebare. De ce pui femeile în vârstă să provoace scandal? Igor, te rog sună la Bălți și cheamă-i pe băieții respectivi. Ulterior veți scrie că bălțenii au bătut acești curcănași. Nu mai trimiteți pensionari. Dacă ai întrebări, atunci poți să-mi zici în față. Dacă eu aș face provocări la adresa ta, atunci tu ai simți din plin asta”.
În cadrul aceluiași briefing de presă, Usatîi s-a referit și la cumpărarea voturilor din Transnistria. Acesta susține că fiecărei persoane i s-ar fi promis între 500 – 700 de lei pentru vot. Banii ar fi alocați de holdingul Sheriff, la rugămintea lui Igor Dodon.
„Cei care până acum au întocmit listele cu cei care vor veni la urne, nu contează că e vorba de profesori, angajați ai unor întreprinderi din Transnistria, au început astăzi să primească bani de la holdingul Sheriff. E vorba de 500 – 700 de ruble (transnistrene), în funcție de numărul persoanelor incluse în listă. Eu mă adresez misiunilor diplomatice, pentru că nu pot să mă adresez MAI-ului condus de Pașa Voicu.
Oamenii trebuie să arate în buletin ștampila „votat”. Dacă nu puteți trăi fără cei 500 - 700 de lei, măcar nu votați pentru nenorocitul acesta. Noi nu vom rezolva problemele de pe malul stâng sau drept al Nistrului dacă acești nenorociți vor fi la putere. Luați acești bani și votați pentru cine vreți, numai nu pentru „kuliok”. Te felicit Dodon că Sheriff a alocat bani pentru tine”, a conchis Usatîi.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor