VIDEO // Un băiat de 16 ani din Kiev i-a returnat lui Putin cadoul: „Sunteţi un MINCINOS”

Andrei Seniko, un puşti de 16 ani din Kiev, a decis, după 10 ani, să returneze cadoul făcut de preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Este vorba de un ceas de mână pe care l-a primit de la Putin încă în 2004, informează Ukrainian Crisis Media Center.
În 2004, Andrei a fost remarcat de Putin care a răspuns la mai multe întrebări online. Copilul de 6 ani l-a întrebat pe preşedintele Rusiei care este visul său. La rândul său, Putin a menţionat că visează ca “toţi să fie fericiţi şi să trăiască în pace”.
Pentru această întrebare, care i-a plăcut cel mai mult lui Putin, copilul a primit un ceas în dar.
Doar că acum Andrei a decis să-i returneze ceasul lui Vladimir Putin.
“Dumneavoastră m-aţi minţit, iar din acest motiv nu mai vreau ceasul. Dacă aş avea posibilitatea să vă întâlnesc, atunci v-aş spune în faţă că sunteţi un mincinos”, a spus adolescentul de 16 ani.
Andrei a menţionat că de mic a fost învăţat să-şi iubească patria – Ucraina, iar acum e gata să contribuie pentru ca să fie pace.















































































