VIDEO // Un fost coleg de facultate a lui Dodon vorbește de SCHEMELE prin care s-ar fi îmbogățit liderul PSRM: „În afară de BANI nu vede nimic”
Viorel Donică, ex-director al Î.S. „Univers-Agro”, care s-a prezentat ca fost coleg de facultate al președintelui Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, a povestit în cadrul unei conferințe de presă, cum i-ar oferit mită de 10 mii de dolari pentru ca să fie ajutat să privatizeze un cinematograf. De asemenea, acesta a povestit schemele de corupție pe care le-ar conduce socialistul. .
Potrivit lui Donică, în 2005 a investit aproximativ 200 de mii de euro într-o afacere. Iar pentru că la un moment dat asupra sa se făceau presiuni şi risca să-şi piardă investiţia, a decis să apeleze la protecţia fostului coleg de facultate, care deţinea funcţia de ministru al Economiei. Igor Dodon ar fi acceptat să-l ajute contra sumei de 15 mii de dolari. Ca să-i poată oferi suma cerută, Viorel Donică spune că a vândut casa din satul natal.
Acesta a mai declarat că atât el, cât şi familia lui nu va vota pentru Igor Dodon în turul doi, pentru că acesta ar fi un om corupt: „Dodon este un om foarte corupt, pe care-l interesează doar banii. El, în afară de bani, nu vede nimic în faţa ochilor. Omul care face atacuri raider vrea să devină preşedintele ţării. Banii şi i-a făcut prin intermediul unor scheme ilegale”, a susține acesta.
De asemenea, acesta spune că liderul socialiștilor ar fi pus la cale şi o schemă în care se percep taxe pentru retragerea interdicţiilor de intrare pe teritoriu Federaţiei Ruse aplicate cetăţenilor moldoveni.
Solicitat să comenteze acuzaţiile, liderul PSRM a declarat că Viorel Donică ar fi fost „plătit” să facă asemenea declaraţii.
Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România este partenerul pe care Republica Moldova poate conta în toate circumstanțele”
Scumpirea gazului: Audierile parlamentare privind situația din domeniul energetic vor avea loc pe 3 decembrie
Curtea Constituțională a României cere RENUMĂRAREA voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Curtea a decis joi amânarea unei decizii privind sesizările de anulare a primului tur