07:04:54 22.04.2025
Stiri

VIDEO // Un copil de 7 ani, cu pluta la mijlocul unui iaz de la Ungheni, în pericol de înec: Operațiunea de salvare a fost filmată

Actualitate 13.01.2025 10:49 Vizualizări1107
VIDEO // Un copil de 7 ani, cu pluta la mijlocul unui iaz de la Ungheni, în pericol de înec: Operațiunea de salvare a fost filmată Captură video

Un băiețel de 7 ani, care s-a imaginat un Robinson Crusoe și a urcat pe o plută în marea sa aventură pe apa unui lac din municipiul Ungheni, a fost salvat de la înec după ce chiar el a solicitat ajutor.

Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 11 ianuarie curent, salvatorii fiind alertați, aproape de ora 17.00, de către niște trecători.

„Copilul se afla de unul singur pe o plută de lemn la mijlocului iazului. Acesta, fiind panicat, solicita ajutor. Din fericire, copilul a fost observat de trecători, care au alertat serviciile specializate. La fața locului au intervenit rapid două echipe de salvatori și pompieri. Aceștia au recuperat în scurt timp copilul și l-au adus la mal. În urma incidentului, copilul nu a suferit traumatisme”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.



Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i supravegheze permanent și să nu le permită aflarea sau jocul de unii singuri în apropierea râurilor sau bazinelor acvatice. De asemenea, salvatorii avertizează că aflarea pe suprafața bazinelor acvatice prezintă un pericol iminent pentru viață și sănătate, în special când are loc formarea stratului subțire de gheață.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte