VIDEO // Ucraina a distrus o forță strategică a Rusiei. Ucrainenii au folosit o tehnologie avansată în plină noapte
Războiul sângeros al lui Putin din țara vecină, care a trecut de borna celor 820 de zile, nu dă niciun semn că s-ar putea sfârși prea curând. Însă Ucraina a reușit o lovitură contra Moscovei, devastând o forță strategică importantă a Rusiei: flota din Marea Neagră.
Jumătate din ea a fost distrusă de o tehnologie avansată, dronele fără pilot dotate cu explozibil. Acestea au atacat în plină noapte, de-a lungul a doi ani de război, navele din portul Sevastopol din Crimeea, provocându-le pagube uriașe.
De când Moscova a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei în februarie 2022, ucrainenii au distrus sau avariat aproximativ jumătate din navele de război ale flotei ruse din Crimeea, inclusiv un submarin, conform Business Insider.
Barajul de atacuri ucrainene a forțat Rusia să mute navele de război departe de baza navală din Crimeea, tocmai în nord-estul Mării Negre la Novorossiysk. Iar Rusia a rămas fără posibilitatea de a lansa rachete asupra Ucrainei de pe navele sale de la Sevastopol.
Fără nave de război proprii, forțele ucrainene s-au bazat pe drone maritime fără pilot și pe rachete antinavă cu rază lungă de acțiune pentru a lovi forțele navale ale Rusiei din Flota din Marea Neagră.
Dmitro Pletenchuk, un purtător de cuvânt al Forțelor Navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei, a afirmat într-o declarație publică din februarie că Marina Rusă avea aproximativ 80 de nave de război la începutul conflictului, inclusiv nave de război mari, nave de debarcare, submarine, ambarcațiuni de patrulare și dragoare de mine.
„Pot spune că operațiunile flotei din Marea Neagră au fost foarte complicate, dacă nu chiar paralizante” pentru Ucraina, a spus Pletenchuk la acea vreme.
Atacurile au permis Ucrainei să reia transporturile de cereale prin Marea Neagră, care sunt esențiale pentru economia sa și au forțat flota Mării Negre a Rusiei să mute navele de război din portul său naval prețios din Sevastopol, situat în peninsula Crimeea.
Mai multe nave rusești pe care Ucraina a pretins că le-a distrus nu au fost încă pe deplin identificate, dar se spune că printre ele se numără bărci de patrulare din clasa Raptor, o barcă de asalt de mare viteză BK-16, o navă de debarcare din clasa Serna și clasa Akula și o navă de patrulare Stenka.
Printre navele de război rusești despre care se știe că au fost scufundate sau scoase din luptă în ultimii doi ani, enumerăm Saratov – lovită în martie 2022, Moska – aprilie 2022, Vasily Bekh – iunie 2022, Ivan Golubets – octombrie 2022, Olenegorski Gornayk – august 2023, Minsk – septembrie 2023, submarinul Rostov on Don – septembrie 2023, Askold – noiembrie 2023, Novocherkassk – decembrie 2023, Ivanovets – ianuarie 2024, Cesar Kunikov – februarie 2024, Serghei Kotov – martie 2024, Yamal, Azov, Uvan Khurs, Konstantin Olshanski – martie 2024, Kovrovets, Ciclon - mai 2024.
Ministrul de Externe de la București, Emil Hurezeanu, și Kaja Kallas, discuții despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități