VIDEO // Traseul omorului la comandă, produs în luna iulie la o terasă în Chișinău, reconstituit minut cu minut de către organele de drept: Doi complici reținuți, iar un al treilea complice și killerul, anunțați în căutare internațională
Două persoane care au avut rol de complici în omorul la comandă, executat pe 10 iulie curent la o terasă din sectorul Râșcani al Chișinăului, inclusiv o femeie din R. Moldova, au fost reținute, iar killerul și un alt complice sunt anunțați în căutare.
Astfel, un cetățean străin a fost reținut în Marea Britanie pe 5 august curent, iar concubina acestuia din R. Moldova - luni, 2 septembrie. Femeia din R. Moldova și-ar fi preluat iubitul și killerul de la Aeroportul Internațional Chișinău pe 16 iunie curent, cu o mașină închiriată, iar după comiterea omorului a distrus probe.
Organele de drept din R. Moldova au reconstituit minut cu minut, inclusiv cu ajutorul colegilor din alte state, tabloul crimei planificate minuțios și executate cu implicarea unor identități false, mașini închiriate și apartamente conspirative.
Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că motivul crimei a fost o reglare de conturi între două grupări criminale care operau în Marea Britanie. Mai exact, omorul ar fi fost comandat de liderul unei grupări criminale, după ce Izzet Eren, bărbatul turc de 41 de ani împușcat mortal la Chișinău, i-ar fi ucis fratele în anul 2012.
Potrivit lui Cernăuțeanu, la momentul intrării în R. Moldova a lui Izzet Eren, acesta nu era anunțat în căutare internațională, dar i-a fost refuzat dreptul de muncă. Ulterior, cu suportul colegilor din Marea Britanie, turcul a fost reținut în R. Moldova, moment în care acesta a solicitat azil.
Pentru omorul lui Izzet, la Chișinău au sosit, pe 16 iunie curent, cu ruta Larnaca - Chișinău, killerul, care a folosit o identitate falsă, și un complice, iubitul moldovencei care i-a preluat pe cei doi de la Aeroportul Internațional Chișinău.
Killerul a cumpărat ulterior o bicicleta electrică dintr-un centru comercial de la Chișinău, cu care s-a deplasat în ziua crimei, iar complicele său a închiriat un apartament în sectorul Râșcani al capitalei cu vedere spre terasa unde a fost comisă crima.
Iubitul moldovencei a plecat la Istanbul pe 3 iulie, iar la Chișinău venea, pe 7 iulie, un alt cetățean străin, care s-a pornit din Germania cu o mașină pe care a lăsat-o la Iași, de acolo a închiriat alt automobil cu care a intrat în R. Moldova și timp de trei zile l-a plimbat pe killer prin zona în care ulterior a fost comisă crima.
În ziua omorului, reconstituită de oamenii legii minut cu minut, complicele venit din Germania a ieșit prin vama Leușeni, iar a doua zi a părăsit și România, în timp ce killerul a ajuns la Iași cu microbuzul care a pornit de la Gara de Nord la ora 13.30, iar ulterior a luat avionul spre Bergamo, Italia.
Șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Victor Furtună, a anunțat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că cele patru persoane sunt cercetate penal pentru omor săvârșit la comandă de către mai multe persoane și riscă de la 15 până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.
Oamenii legii din R. Moldova discută cu omologii din Marea Britanie soarta extrădării complicelui reținut pe 5 august și anunță că femeia reținută în R. Moldova colaborează cu organele de anchetă.
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"
Cea mai bună soluție pentru CRIZA ENERGETICĂ. Panourile solare pentru balcoane, tot mai populare. Cu cât reduc factura la energie