VIDEO // Țîcu: „Noi vom vota ÎMPOTRIVA lui Dodon, pentru România și pentru integrarea euroatlantică. Dacă se vota politic, cu încrederea și loialitatea pentru românism, atunci am fi fost al doilea partid ca importanță pe eșichierul de dreapta”
Candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile prezidențiale, Octavian Țîcu, și-a îndemnat susținătorii să iasă la vot pe 15 noiembrie curent și să voteze împotriva lui Igor Dodon. Unionistul i-a urat succes Maiei Sandu, în speranța că „nu va dezamăgi aspirațiilor noastre românești și europene”.
Potrivit lui Țîcu, PUN a obținut un rezultat satisfăcător la alegerile prezidențiale, dar asta pentru că mai mulți cetățeni au decis să ofere „un vot util”.
„PUN este un partid tânăr și pentru noi a fost primul exercițiu electoral plenar. Este pentru prima dată când ne-am manifestat plenar ca un partid politic autentic într-o campanie electorală în care au contat banii, minciuna și manipulările. Am pornit campania dintr-o perspectivă pozitivă, de întregire cu neamul românesc. Asta ne-a permis să colectăm peste 20 000 de semnături, iar la alegerile de ieri să obținem cel de-al șaselea rezultat pe republică. Am reușit să ne impunem ca cel mai important partid unionist și cred că e un semnal clar pentru unioniștii din R. Moldova, România, diasporă, că viitorul cauzei și idealului românesc e alături de noi. Cele peste 27 000 de voturi obținute ieri contează foarte mult, deoarece reprezintă o premisă pentru alegerile parlamentare”, a precizat Țîcu.
Pentru turul II al alegerilor prezidențiale, unde se vor duela Maia Sandu și Igor Dodon, liderul PUN a făcut alegerea.
„Votul nostru va fi anti-Dodon. Noi vom ieși pe 15 noiembrie împotriva lui Dodon, pentru România și pentru integrare euroatlantică. Acesta e votul pe care îl dorim și-l vom promova întotdeauna. Rămânem solidari în ceea ce privește întărirea prestanței candidatului proeuropean, în speranța că nu va dezamăgi în totalitatea aspirațiilor noastre românești și europene. Îi urăm mult succes în campania electorală. Acolo unde există disponibilitate și posibilitate vom susține, dar rămânem fermi ancorați în idealul nostru suprem pe care niciunul dintre candidații prezenți în turul II nu-l reprezintă în totalitate”, a punctat Țîcu.
Liderul PUN este convins că putea acumula mult mai multe voturi la alegerile de ieri.
„Este regretabil că cetățenii R. Moldova nu au înțeles pe deplin oferta politică pe care am făcut-o. Regretăm faptul că mulți unioniști, din frica faptului că Dodon o să câștige din primul tur, au votat util, adică pe candidatul PAS. A fost rezultatul unei manipulări, iar prin asta a fost slăbit polul unionist. Dacă se vota politic, cu încrederea și loialitatea pentru românism și România, atunci am fi fost al doilea partid ca importanță pe eșichierul de dreapta. Nu este un reproș, dar o constatare a faptului că mai mulți cetățeni ai R. Moldova cu cetățenie română atât de aici, cât și din diasporă, au făcut această alegere dintr-o eroare de judecată, pe care noi o considerăm pasibilă de a fi reparată. Dar nu ne oprim aici, pentru noi lupta continuă, deoarece viitorul nostru este în NATO și UE, doar prin reîntregirea cu România. Cetățenii R. Moldova nu au făcut decât să prelungească chinurile acestei statalități clocite de peste 30 de ani. Îndemn toți liderii unioniști, oamenii cu trăire românească, să se alăture PUN, în condițiile în care vedem că și-au făcut loc forțe politice dubioase, cu trecut interlop și dosare penale pe care încearcă să le spele prin intermediul politicului”, a conchis Octavian Țîcu.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor