VIDEO // Sportivii moldoveni vor evolua la Jocurile Europene cu echipamentul oferit de către Asociația A.S.I.C.S. Plamen Milanov a promis PRIME consistente pentru medaliați - 200 de mii de lei pentru medaliile de AUR
Astăzi la Cracovia-Malopolska din Polonia încep Jocurile Europene. Republica Moldova este reprezentată de o delegație din 90 de sportivi. Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a anunțat premii pentru medalii la acest eveniment sportiv major, care va reprezenta un criteriu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris pentru o serie de sporturi, precum și va substitui Campionatele Europene pentru anumite probe sportive.
„Mesajul Asociației este că, pe lângă dorință și posibilități, e de dorit să existe și un stimulent financiar. Din numele A.S.I.C.S., vă promit că fiecare sportiv care va câștiga o medalie de aur va primi din partea Asociației A.S.I.C.S. un premiu bănesc – 200 de mii de lei, pentru medalie de argint – 100 de mii de lei și pentru bronz – 50 de mii de lei. Sunt foarte bucuros că Asociația noastră are posibilitate să susțină Comitetul Național Olimpic și sportivii noștri. În acest an și în anul viitor, planificăm să investim în sportul din Republica Moldova peste 20 de milioane de lei. Sunt convins că datorită acestei investiții, vom avea rezultate foarte bune”, a declarat președintele de onoare al Asociației A.S.I.C.S.,Plamen Milanov.
Sportivii și antrenorii moldoveni vor purta la Jocurile Europene uniforme și vor avea echipament sportiv asigurat de Asociație.
„În calitate de partener general al Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Asociația A.S.I.C.S. a asigurat achiziția a 250 de seturi de echipament și inventar sportiv pentru Jocurile Europene și alte competiții internaționale. În acest scop am alocat 1,3 milioane de lei”, a precizat directorul Asociației A.S.I.C.S., Victoria Kriukova.
Contribuția Asociației A.S.I.C.S. a fost evidențiată de către președintele CNOS, Nicolae Juravschi. „Asociația A.S.I.C.S. a procurat echipamentele sportive la această ediție a Jocurilor Olimpice. Înainte de Jocurile Olimpice 15 sportivi au primit burse bune, timp de 2 ani au primit undeva la 2,5 milioane de lei. Este un lucru bun, o pildă pentru alți agenți economici. Asociația este atât partenerul CNOS, cât și a altor probe de sport”, a menționat Nicolae Juravschi.
Jocurile Europene se vor desfășura până la 2 iulie.
Opoziția prorusă din Parlament, deranjată de noua ediție a Constituției R. Moldova, cu româna drept limba oficială a statului și obiectivul integrării europene introdus în preambulul Legii Supreme: „Vom revedea această cărțulie”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, lider incontestabil în cursa prezidențială, arată ultimul sondaj înainte de alegerile din România
Primul lot de ouă de consum din R. Moldova a ajuns pe piața UE! Vicepremierul Alaiba: „Sprijinul Uniunii Europene pentru R. Moldova e real și continuă să crească”