13:07:09 23.11.2024
Stiri

VIDEO // Și-au dat cu stângul în dreptul. Cum e să RATEZI 10 milioane de euro în 180 de minute

Sport 06.08.2015 12:21 Vizualizări3120 Autor: Ziarul National


FC Milsami a pierdut și cel de-al doilea meci cu Skenderbeu, 2-0, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor și, astfel, o șansă imensă și unică de a juca în premieră cel puțin în grupele Ligii Europa. Echipa lui Iurie Osipenco a demonstrat că are potențial să întoarcă rezultatul din tur, dar calificarea a fost pierdută la Chișinău.

După eliminarea lui Gheorghe Andronic, care a primit oarecum ușor cartonașul roșu în minutul 14, „vulturii” au putut să înfăptuiască o mică minune în Albania, dar Artur Patraș a nimerit bara, iar Karlo Belak a ratat lamentabil singur cu portarul. FC Milsami urmează să-și afle vineri adversarul din play-off-ul Ligii Europa, dar cu siguranță va fi o echipă mult mai puternică decât Skenderbeu.

Chiar dacă peste două săptămâni vor juca în play-off-ul Ligii Europa, antrenorul Iurie Osipenco e conștient că va fi practic imposibil de trecut de echipe precum Fenerbahce, Ajax sau Steaua București.

„Suntem prea mici ca să nimerim prea sus”

„Adversarii au câștigat în ambele manșe, deci, au meritat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. Nouă nu ne-a reușit să marcăm, exact ca în meciul de la Chișinău. Nu știu dacă Gicu Andronic trebuia să fie eliminat în debutul partidei. Nu avem dreptul să comentăm deciziile arbitrilor. Suntem prea mici pentru a face așa comentarii. Poate ni s-a dat de înțeles că este prematur ca o echipă ca a noastră să nimerească prea sus”, a menționat Osipenco după meciul din Albania.

Antrenorul nu vrea deocamdată să se gândească la meciurile din play-off-ul Ligii Europa. „Urmează meciul din campionat cu Petrocub. Pentru noi e esențial să revenim în ritmul firesc și să ne pregătim de acest meci din Divizia Națională. Vreau să le mulțumesc băieților încă o dată pentru efortul depus în partida cu Skenderbeu. Au jucat în 10 și au demonstrat că știu să joace fotbal. Și-au creat ocazii de gol, dar din păcate nu am avut noroc. Așa s-a întâmplat și în meciul de la Chișinău”, a mai spus tânărul technician.

Racu: „Skenderbeu era o echipă de trecut”

Petru Racu, care a jucat titular în meciul de la Tirana, este convins că Skenderbeu era o echipă de trecut, dar FC Milsami trebuia să marcheze la ocaziile pe care le-a avut. „Dacă am pierdut ambele manșe, atunci ei au meritat calificarea. Dar vreau să vă spun că Skenderbeu nu a fost o echipă de netrecut. Noi nu am marcat la ocaziile avute. E vorba de experiență, pe care nu o avem deocamdată în cupele europene. Sper că vom avea mai mult noroc în play-off-ul Ligii Europa”, a punctat Racu.

Ratarea calificării în play-off-ul Ligii Campionilor înseamnă prezenţa în play-off-ul Europa League pentru FC Milsami. Vineri, de la ora 14:00, la Nyon va avea loc tragerea la sorţi pentru această rundă, iar FC Milsami nu e cap de serie. „Vulturii” vor da peste echipe puternice în drumul spre prima prezență în grupele unei cupe europene.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md