VIDEO // Și-a luat soția, cei doi copii și o cantitate impunătoare de ANABOLIZANTE cu care intenționa să ajungă peste Prut: Unde au fost găsite substanțele interzise
Un cetățean turc în vârstă de 39 de ani este cercetat penal după ce vameșii de la Leușeni, asistați de câinele specializat, au depistat un lot important de produse anabolizante ascunse în mașina acestuia.
Cazul a avut loc la ieșire din republică, duminică noaptea, în jurul orei 3.00, când mașina a ajuns în vamă, având la bord șoferul, soția acestuia și cei doi copii ai lor.
În urma controlului fizic efectuat, vameșii au descoperit, ascunse în roata de rezervă, torpedo și aripile din spate ale mijlocului de transport, 67 775 de comprimate și 1 355 de fiole cu substanță anabolizantă.
Valoarea produselor se ridică la peste 800 000 de lei.
Imediat după depistarea substanțelor, ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și procurorii au descins cu percheziții la adresa de domiciliu indicată în viza de reședință temporară a bănuitului, cercetările fiind continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate.
Suspectul a fost reținut pe un termen de 72 de ore, în privința acestuia fiind inițiat un dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de până la 10 ani.
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni