05:44:04 26.11.2024
Stiri

VIDEO // Semnal de ALARMĂ privind conceptul de reformă a JUSTIȚIEI propus de PSRM: „Socialiștii fac o reformă marca Plahotniuc. Dodon vrea să-și subordoneze JUDECĂTORII și procurorii”

Social 20.01.2020 11:00 Vizualizări2353 Autor: Ziarul National
VIDEO // Semnal de ALARMĂ privind conceptul de reformă a JUSTIȚIEI propus de PSRM: „Socialiștii fac o reformă marca Plahotniuc. Dodon vrea să-și subordoneze JUDECĂTORII și procurorii” captură privesc.eu


Fostul premier Maia Sandu se arată îngrijorată de conceptul de reformă a justiției propus de socialiști și atrage atenția că liderul informal al PSRM, Igor Dodon, și-ar dori să elimine din sistem judecătorii și procurorii care nu-i fac jocurile sale.

Potrivit președintei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), nota actualizată privind principalele elemente ale conceptului de reformă a Curții Supreme de Justiție și proiectul de lege privind evaluarea și cariera judecătorilor conține foarte mari carențe.

„Documentul respectiv compromite reforma justiției promovată de noi. A fost exclusă prevederea privind evaluarea externă a judecătorilor. Aceștia vor fi evaluați de oameni din interior, de o comisie propusă de Comisia juridică pentru numiri și imunități. Astfel, judecătorii vor fi evaluați ca până acum. Acest mecanism va fi folosit împotriva celor care nu se vor subordona politicului. Dodon vrea să elimine din sistem judecătorii care nu-i fac jocurile”, a acuzat astăzi Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

În opinia liderei PAS, foștii parteneri de guvernare ai Blocului „ACUM” ar face o reformă a justiției „marca Plahotniuc”.

„Socialiștii vor să subordoneze cât mai mulți judecători. Conceptul propus de ei este foarte prost și nici nu ar merita atenția noastră, dacă nu ar exista pericolul ca să fie aprobat. Vom sesiza Ambasada SUA și Comisia Europeană. Suntem curioși să vedem și opinia experților Consiliului Europei, care au sosit la Chișinău să se documenteze cu acest concept de reformă. Noi știm de principiu opinia lor. Cu toții ne dorim o evaluare obiectivă a judecătorilor, care nu ar presupune riscul ca aceștia să fie influențați de politic. Noi am propus ca judecătorii și procurorii să fie evaluați de foști judecători și procurori din țările UE. Acum vedem că judecătorii vor fi evaluați de oameni din interiorul sistemului”, a punctat Maia Sandu.

Fostul președinte al Comisiei juridice numiri și imunități, deputatul Sergiu Litvinenco, este convins că scopul conceptului propus de socialiști „este preluarea controlului total asupra justiției”.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md