VIDEO // SECRETELE României: satul-fantomă cu case încă mobilate și lucruri părăsite

Dacă te-ai săturat de Centrul Vechi plin de pițipoance și fum de țigară, dacă te-ai săturat de litoralul românesc suprasaturat de manele și coji de semințe sau dacă pur și simplu nu mai vrei să urmezi turma în Bulgaria sau Grecia la vară, încearcă să descoperi secretele României. Ajunge doar să deschizi ochii și imediat, îți vei da seamă că România este ca o carte ce așteaptă să fie deschisă.

În 2014 am explorat zone ale României care nu prea fac parte din itinerariul turistului obișnuit. Atunci am profitat și de faptul că aveam o mașină de teren, așa că am urcat într-un loc secret, un loc fantomatic, în care nu mulți știu să ajungă. E vorba de satul părăsit Lindenfeld, o așezare veche de aproape 200 de ani, dar în care nu mai trăiește nimeni acum.

Lindenfeld este un sat din Munții Semenic, județul Caraș-Severin, al cărui nume este în germană și înseamnă „Câmpul cu Tei”. A fost întemeiat în 1828, când zona aparținea Imperiului Austro-Ungar, până la Carpați. Aici s-au instalat prima oară coloniști germani veniți din Boemia ca să apere Banatul de Imperiul Otoman, coloniști care au dat naștere mai multor sate din zona Caransebeșului.

Lindenfeldul s-a născut de la zero în 1828, aici stabilindu-se 36 de familii. Acestea au început să-și construiască așezările, făcând case din lemnul tăiat din pădurea apropiată. Însă, din cauză că era așezarea aflată la cea mai mare înălțime față de celelalte sate nou-populate, în doar cinci ani toate familiile care și-au făcut case au plecat din cauza climei aspre pe timp de iarnă.

Tot în 1833, în casele noi, dar abandonate din Lindenfeld, s-au mutat 18 familii noi care au întemeiat, propriu-zis, satul. Aceste familii nu au mai plecat de aici și până în 1910 erau deja 230 de oameni, în totalitate germani. Apogeul numărului de locuitori a fost atins în 1930, când în Lindenfeld trăiau 314 persoane înregistrate.

Din cauza drumului greu accesibil, Lindenfeld a fost încet dar sigur părăsit. Deși inițial avea școală, biserică, casă comunitară, alimentare cu energie electrică și alimentare cu apă, satul nu a mai prezentat interes pentru tineri, ajungând ca în 1977 să mai trăiască doar 93 de persoane, nemți și unguri, în totalitate vârstnici. În 1998 se stinge din viață Paul Schwirzenbeck, ultimul locuitor din Lindenfeld.

Astăzi, satul Lindenfeld este un muzeu în aer liber. Un muzeu al trecerii timpului peste o așezare umană. Și chiar dacă aici nu au trăit niciodată români, este un loc important pentru România. Un loc care ar trebui transformat într-un muzeu organizat, oficial, cu susținerea statului pentru prezervarea caselor ruinate.

Și ce dacă aici nu a locuit vreo personalitate importantă sau nu au avut loc evenimente istorice? Lindenfeld este unicul sat părăsit din România. Un sat ce poartă încă rănile bătrâneții, un sat în care casele au rămas mobilate și cu obiectele casnice la locurile lor. Un sat în care turiștii respiră liniștea vârfului de deal, cu o panoramă superbă, un sat care cândva era plin de copii și oameni muncitori. Acum, singura clădire ce mai rezistă în timp este biserica, restaurată de câțiva iubitori ai trecutului...

Cașa cu numărul 10 este cea mai accesibilă și are porțile deschise pentru curioși. Atâta timp cât nu ai venit să cari „ferul” și să-l vinzi la kilogram, atâta timp cât nu atingi nimic și respecți casa în care au trăit oameni, ești binevenit. Cuierul este la locul său, cuptorul așteaptă aluatul de pâine, câteva haine zac pe pat, iar scaunele stau plictisite la geam.

În curți găsești obiectele de lucru ale oamenilor, roți de căruță, lame de ferăstrău, ciocane, foarfece și potcoave de cal. Și undeva, în spate, zace cimitirul cu niște cruci dărâmate și cu un mormânt mic al unei fetițe de trei ani, Hilde Grenzner.

Din păcate sau din fericire, numărul celor care vizitează Lindenfeld este mic. Nu sunt semne care să te îndrume către sat, iar condiția drumului face ca urcarea abruptă a mașinilor obișnuite să fie imposibilă. Poate că și din aceste motive, Lindenfeld a rămas un sat părăsit, dar plin de lucruri vechi ale locuitorilor. „Vânătorii” de fier vechi nu au ajuns încă aici, natura fiind singurul dușman al caselor. Bălăriile au crescut, copacii au dărâmat zidurile și animalele au ros lemnul. Probabil, dacă nu intervine vreo forță politică neașteptată care să salveze ce a rămas din Lindenfeld, peste câțiva ani vor rămâne doar imaginile. Așadar, dacă îți plac misterele, fotografiatul și istoria, dă o fugă aici șipăstrează amintirea vie a unui loc frumos din România.