18:42:08 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Rușii SFIDEAZĂ deschis suveranitatea, integritatea și NEUTRALITATEA R. Moldova. Sluțki: „Transnistria e teritoriul NOSTRU, să vedem cum va decurge operațiunea specială”

Actualitate 07.09.2022 15:59 Vizualizări3070 Autor: Ziarul National
VIDEO // Rușii SFIDEAZĂ deschis suveranitatea, integritatea și NEUTRALITATEA R. Moldova. Sluțki: „Transnistria e teritoriul NOSTRU, să vedem cum va decurge operațiunea specială”


Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, parlamentarul Leonid Sluțki, pretinde că Transnistria e teritoriul Federației Ruse, iar Moscova trebuie să investească resurse pentru a face funcțional aeroportul din Tiraspol. O declarație în acest sens a fost făcută ieri, în cadrul unei întâlniri la Krasnodar.

„Transnistria e teritoriul nostru. Principalul lucru care există în acest teritoriu este economia. Trebuie să revigorăm aeroportul din Tiraspol. Trebuie să dezvoltăm, pe lângă MGRĂS (Centrala de la Cuciurgan) și alte proiecte semnificative de infrastructură, iar acum acest lucru se întâmplă”, a spus Sluțki.

Succesorul lui Jirinovski a mai adăugat că există un contact constant cu conducerea Transnistriei.

„De fapt, tot ce este legat de ambele maluri ale Nistrului înseamnă durere, pentru că situația este cumva foarte dificilă. Așadar, oamenii noștri au trecut prin încercări foarte grele. Vedeți ce se întâmplă în politica din R. Moldova. Toate astea, desigur, se răsfrâng negativ asupra malului stâng al Nistrului”, a spus deputatul rus.

Sluțki a mai adăugat că există „o mare tentație de a obține cetățenia moldovenească, de a intra în țările europene fără vize, de a primi împrumuturi care nu sunt disponibile”.

„În Transnistria locuiesc oameni cu o conștiință rusească pronunțată. Și acest lucru este foarte mișto. Acolo, când Dmitri Olegovich Rogozin era reprezentantul președintelui, a fost elaborat un program de facilități sociale”, a adăugat Sluțki.

Deputatul Dumei de Stat a Federației Ruse a menționat, de asemenea, că nu este mulțumit de cum decurg lucrurile în Transnistria.

„Ar trebui să se fi acordat un mai mare sprijin și în privința admiterii la universități rusești. Să vedem cum va decurge operațiunea specială (războiul Rusiei împotriva Ucrainei n.r.). Situația este dificilă, sângeroasă în sensul direct al cuvântului. Vă puteți imagina cum e situată Transnistria din punct de vedere geografic? Cred că Transnistria are perspective foarte bune în viitorul apropiat”, a spus Sluțki.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md