VIDEO // Rezultate preliminare de la CEC: Obiectivul de integrare europeană, aproape de a fi înscris în Constituție, iar în turul doi al alegerilor prezidențiale ajung Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
La alegerile prezidențiale și refererendumul pentru integrare europeană, care au fost organizate duminică, 20 octombrie, au participat 1 562 238 de alegători sau 51,67% din numărul celor înscriși în listele electorale.
Potrivit datelor preliminare prezentate în dimineața zilei de luni, 21 octombrie, de președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, după procesarea a 98,56% din procesele-verbale, 50,16% dintre participanții la refrendum au spus „DA” integrării europene, iar 49,84% - „NU”.
„Pentru ca referendumul republican să fie declarat valabil, la el trebuie să participe cel puțin o treime din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Legea se consideră adoptată, dacă pentru aceasta a votat majoritatea cetățenilor care au participat la referendum. Comisia va prezenta Curții Constituționale un raport privind desfășurarea alegerilor, inclusiv incidentele înregistrate în ziua alegerilor și rezultatele centralizate de la birourile electorale ale secțiilor de votare și rapoartele de la organele electorale. În termen de 10 zile, Curtea Constituțională va confirma sau va infirma, printr-o hotărâre, rezultatele plebiscitului”, a explicat Angelica Caraman.
CITIȚI și REFERENDUM // Alegătorii din Transnistria, mai proeuropeni decât locuitorii unor raioane din dreapta Nistrului: Votul de la plebiscit pe unități administrativ-teritoriale
Totodată, niciunul dintre cei 11 candidați la funcția de președinte nu a acumulat 50% plus un vot, ceea ce înseamnă că peste două săptămâni va fi organizat cel de-al doilea tur de scrutin în care se vor confrunta Maia Sandu, care a acumulat peste 42% din voturi, și Alexandr Stoianoglo - circa 26,2%.
Datele preliminare făcute publice de Angelica Caraman mai arată că cei mai activi la scrutinele de ieri au fost alegătorii din raionul Dondușeni, unde a fost înregistrată o rată de participare la vot de 50,96%, iar la polul opus s-au situat votanții din Barasabeasca - 39%.
În Chișinău, 361 786 de alegători au ieșit la urne sau 54% din cei înscriși în listele electorale, iar în diasporă - peste 240 de mii de votanți.
Totodată, au fost deschise 1 344 de plicuri ale alegătorilor care au votat prin corespondență, cei mai mulți din SUA - 705 și Canada - 438.
CITIȚI și Raioanele în care Maia Sandu a „câștigat” alegerile prezidențiale din primul tur: Peste 70% din voturile diasporei sunt pentru candidatura actualei șefe a statului
„Consiliile electorale de circumscripție au la dispoziție 48 de ore după închiderea secțiilor de votare pentru a prezenta procesul-verbal cu privire la totalizarea alegerilor pe circumscripții. Ulterior, CEC va anunța rezultatele finale ale referendumului republican constituționale și ale alegrilor pentru funcția de președinte al R. Moldova”, a precizat președinta CEC, Angelica Craman.
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”
Administrația separatistă de la Tiraspol va OPRI CĂLDURA pentru cetățeni începând cu 1 ianuarie 2025, ora 7.00