VIDEO // Contrabandă cu mărfuri de larg consum aduse de la Odesa: „Pasageri” remunerați să spună minciuni vameșilor, iar hainele ajungeau la centre comerciale din Chișinău
Nu se temeau de războiul din statul vecin și aduceau mărfuri de larg consum de la piața „KM7” din Odesa, Ucraina, fie prin eludarea controlul vamal, fie prin tăinuirea sau fie prin declarații mincinoase la traversarea frontierei moldo-ucrainene, iar acestea ajungeau să fie vândute în mai multe piețe și centre comerciale din Chișinău.
Oamenii legii anunță că au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu mărfuri de larg consum aduse de la Odesa, Ucraina.
Polițiștii și ofițerii vamali au identificat, sub conducerea procurorilor PCCOCS, mai multe persoane care făceau parte din acest grup, având fiecare roluri diferite.
Liderii grupului, doi bărbați cu vârsta de 40 și, respectiv, 41 de ani, racolau persoane în calitate de pasageri ca să camufleze activitatea infracțională, aceștia fiind remunerați cu sume de bani care variau între 500 și 2 000 de lei. Totodată, în timpul documentării au fost identificați mai mulți agenți economici care puneau în vânzare mărfurile la piețele din mun. Chișinău, precum și la mai multe centre comerciale.
Oamenii legii au desfășurat 24 de percheziții și în rezultat au ridicat mărfuri de larg consum introduse în R. Moldova prin această schemă, precum și cele deja puse în vânzare.
Toate bunurile ridicate urmează a fi evaluate în vederea stabilirii atingerii aduse politicii economice a statului, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România