VIDEO, FOTO // R. Moldova va avea un Stadion Republican MULTIFUNCȚIONAL
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a dat asigurări că, în perioada imediat următoare, urmează să înceapă construcția unui stadion multifuncțional, Stadionul Republican, mai ales că R. Moldova are deschiderea necesară pentru a accesa finanțare pentru asemenea proiecte. Declarații în acest sens au fost făcute la Ciorescu, suburbie a municipiului Chișinău, unde Filat, alături de președintele FMF, Pavel Ciobanu, au inspectat lucrările la „Futzal Arena”, care a costat în jur de 4,2 milioane de euro.
Terenul de tip închis din Ciorescu va fi inaugurat pe 15 noiembrie, iar la ceremonie vor participa factori de decizie din R. Moldova, dar și oficiali de la UEFA și FIFA, entități care au finanțat apariția acestui edificiu sportiv de cinci stele.
„Este o sală multifuncțională foarte frumoasă și, de fapt, e un exemplu clar ce înseamnă viitorul european al R. Moldova. Această infrastructură va oferi posibilitatea sportivilor să practice mai multe probe, dar totodată vor fi organizate competiții internaționale. E vorba de o investiție de peste 4 milioane de euro, bani acordați de UEFA și FIFA. Pavel Ciobanu a demonstrat că R. Moldova are capacitatea să inițieze proiecte de anvergură și să creeze condiții pentru cetățeni ca să practice sportul. Domnul Ciobanu e un pic modest, dar vă spun în cunoștință de cauză că se investește acolo unde este inițiativă, dar mai ales încredere în oameni. Am fost martor și am văzut care e atitudinea conducătorilor FIFA și UEFA față de domnul Ciobanu și față de FMF”, a menționat Vlad Filat.
Liberal-democratul a precizat că o sală multifuncțională a fost deschisă și la Căușeni, dar pe viitor se preconizează extinderea infrastructurii sportive, inclusiv construcția Stadionului Republican. „Despre construcția unui Stadion Republican multifuncțional s-a tot vorbit, dar etapa acestor discuții a luat sfârșit. Avem înțelegerea deplină a celor care iau decizii și acest proiect urmează a fi început. Eu sunt sigur că, în perioada următoare, va demara construcția Stadionului Republican, unul multifuncțional. Avem deschiderea necesară pentru ca să fie finanțat un asemenea proiect”, a conchis Vlad Filat.
Președintele FMF a precizat că această construcție de la Ciorescu e dovada faptului că R. Moldova se apropie tot mai mult de Uniunea Europeană. „Am început cu Centrul de pregătire de la Vadul lui Vodă, iar acum doi ani am simțit că suntem capabili să inițiem construcția „Futzal Arena”. Construcția sălii cu 1 380 de locuri a durat aproape doi ani și intenționat a fost ridicată în afara capitalei. Așa cum a spus domnul Filat, sportul trebuie practicat nu doar la Chișinău sau Tiraspol, unde sunt edificii sportive. Infrastructură sportivă trebuie să fie pe întreg teritoriul R. Moldova”, a precizat Ciobanu.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski