01:19:34 26.11.2024
Stiri

VIDEO // PROTEST: Demisia Guvernului Chicu și a președintelui Dodon, cerută în PMAN

Social 01.03.2020 15:21 Vizualizări1507 Autor: Ziarul National


VIDEO // PROTEST: Demisia Guvernului Chicu și a președintelui Dodon, cerută în PMAN

Câteva sute de persoane au participat duminică, 1 martie, la un protest în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și au cerut demisia Guvernului Chicu, a președintelui Igor Dodon și organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

Acțiunea a fost organizată de un grup de inițiativă format din oameni de afaceri, deputați din primul Parlament și membri ai societății civile.

Protestatarii acuză actuala guvernare că nu reprezintă interesele cetățenilor, de corupție, de faptul că salariile și pensiile mici nu acoperă minimul necesar pentru un trai decent și de faptul că tinerii sunt nevoiți să plece din țară pentru un loc de muncă mai bun.

„Sunt o mulțime de probleme, ale micilor întreprinzători, problemele oamenilor cu patentă, mai nou, și mai vechi, este problema pensionarilor, care este una stringentă. Din păcate, populația este îmbătrânită, riscăm să devenim o societate a pensionarilor. În orice economie, structura socială, cel puțin 70%, trebuie să fie populația tânără activă, ca să putem întreține bătrânii noștri”, au declarat protestatarii, citați de radiochisinau.md.

De asemenea, protestatarii au denunțat aflarea Armatei a 14-a pe teritoriul R. Moldova, precum și intenția guvernului de a construi noi aeroporturi pe teritoriul R. Moldova.

Protestatarii au scandat „Jos Dodon, jos Guvernul”, „Miliardul înapoi” și ”Anticipate”.

Următoarea acțiune de protest va fi organizată pe data de 15 martie în PMAN.

Protestatarii au chemat cetățenii să participe luni, 2 martie, la acțiunile de comemorare a începutului Războiului de la Nistru din 1992.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md