06:09:46 23.01.2025
Stiri

VIDEO // Propagandiștii lui Putin vor mai mult SÂNGE și mai multe stricăciuni în Ucraina. Soloviov și invitații săi au dezbătut la TV ce să distrugă și ce să păstreze din Odesa

Actualitate 24.07.2023 09:28 Vizualizări859 Autor: Ziarul National
VIDEO // Propagandiștii lui Putin vor mai mult SÂNGE și mai multe stricăciuni în Ucraina. Soloviov și invitații săi au dezbătut la TV ce să distrugă și ce să păstreze din Odesa

Propagandistul rus Vladimir Soloviov și invitații său au dezbătut în acest weekend la TV dacă să cruțe de bombardamente vreo clădire din orașul portuar Odesa sau nu.

Soloviov spune că Rusia ar trebui să distrugă Kievul, apoi Liov, după atacurile ucrainene asupra podului din Crimeea.

„Haideți să distrugem cel puțin de unde vin rachetele”, a spus unul dintre invitați.

„Și să facem Odesa capitală?”, a spus un alt invitat, după care răspunde primul: „Pe care o vom conserva, da”.

Soloviov intervine apoi și spune: Nu, nu vom conserva Odesa, scuze. Vom reconstrui mai târziu și ca fi mult mai ușor. Măcat zona portuară. Știu că Teatrul Național de Operă din Odesa ar trebui conservat”.

Toate astea în timp ce în noaptea de sâmbătă spre duminică Rusia a lansat un nou atac asupra Odesei, care s-a soldat cu doi morţi şi a provocat distrugerea unei catedrale ortodoxe aflate pe lista UNESCO. Lăcașul de cult a fost fondat de un mitropolit român la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Cel puțin 25 de monumente arhitecturale din orașul ucrainean Odesa au fost avariate de rachetele rusești peste noapte, potrivit informațiilor preliminare ale unui oficial local.

Rusia „și-a îndreptat în mod deliberat rachetele spre centrul istoric al orașului Odesa”, care este protejat de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), a declarat duminică Oleg Kiper, șeful administrației militare a regiunii.

Atacul asupra Odesei, unul dintre principalele porturi ale Ucrainei pentru exportul de cereale, a venit după angajamentul Rusiei de a se răzbuna după o explozie la podul care leagă Rusia de Peninsula Crimeea, pe care Moscova l-a atribuit Ucrainei.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că șase rachete Kalibr care au fost lansate peste noapte, iar 31 din 36 de drone au fost doborâte. Rachetele și majoritatea dronelor au fost doborâte peste regiunile Odesa și Nikolaev, în timp ce restul au fost distruse peste regiunile Donețk, Harkov și Dnipropetrovsk.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md