21:19:24 24.11.2024
Stiri

VIDEO // Președinții Mircea Snegur și Nicolae Timofti, ALĂTURI de Maia Sandu la ceremonia de învestire. Flori pentru mama președintelui și lacrimi: „Voi fi un președinte al dreptății și al integrării europene”

Actualitate 24.12.2020 11:57 Vizualizări3170 Autor: Ziarul National
VIDEO // Președinții Mircea Snegur și Nicolae Timofti, ALĂTURI de Maia Sandu la ceremonia de învestire. Flori pentru mama președintelui și lacrimi: „Voi fi un președinte al dreptății și al integrării europene”


„Doamnelor și domnilor, președintele R. Moldova a intrat de astăzi în exercițiul funcției!”.

„Verdictul” a fost dat de către președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, la ceremonia de învestire a noului președinte al R. Moldova, Maia Sandu, desfășurată la Palatul Republicii, în prezența a numeroși invitați, printre care membri ai Înaltei Curți, deputați în frunte cu spicherul Zinaida Greceanîi, premierul în exercițiu Ion Chicu, funcționari, diplomați străini etc.



Printre oaspeții de onoare s-au numărat foștii președinți Mircea Snegur și Nicolae Timofti, dar și mama Maiei Sandu, căreia președinta i-a dat, la final, un buchet de lalele albe, moment care s-a lăsat cu lacrimi din partea unor invitați.



Maia Sandu a depus jurământul de credință și a ținut un discurs cu ocazia inaugurării în funcția de șef al statului, subliniind că va fi „un președinte al dreptății”, unul „transparent și deschis” și „un președinte al integrării europene”.

„Victoria din aceste alegeri nu este a mea, este victoria voastră, dragi cetățeni, pentru că niciodată, într-o țară cu problemele R. Moldova, un om ca mine nu ar fi ajuns președinte fără entuziasmul, implicarea și perseverența voastră. Sunt una dintre voi, un om simplu, o fiică a acestui pământ care a intrat în politică supărată pe nedreptatea din jur și de corupția care sufocă întreaga țară. (...) Am planuri mari pentru țara noastră, dar nu le voi putea realiza fără sprijinul Dvs.”, a declarat președintele.

Maia Sandu promite să fie un președinte onest și integru, „care nu a fost și nu va fi implicat niciodată în scheme de corupție”.

„Voi fi un președinte corect care spune lucrurilor pe nume, care nu îi va menaja pe cei care încalcă drepturile cetățenilor și interesul țării. Voi fi un președinte care unește, care respectă toți cetățenii Republicii Moldova. Voi fi un președinte modest, care înțelege că funcția este o mare responsabilitate, nu o sursă de privilegii. Voi fi un președinte care prețuiește competența și care va promova și va susține oamenii în bază de merite. Voi respinge compromisurile care compromit, voi fi un președinte care va răspunde adevărului. Voi fi președintele integrării europene, care va întoarce țara cu fața către partenerii externi, voi avea grijă ca Moldova să aibă o poziție clară și fermă pentru toți partenerii noștri și mă voi asigura că interesele noastre sunt înțelese și respectate. Voi promova o politică externă care să ajute politica internă, să construiască punți, nu să ridice ziduri, să ne permită noi investiții și locuri de muncă, să deschidă uși pentru cetățenii noștri, pentru produsele noastre, să așeze țara noastră la masa de discuții alături de țări dezvoltate. Nu am alt proiect mai important decât reușita Moldovei. Nu am altă grijă decât binele Moldovei”, a mai spus Maia Sandu.

În timpul discursului rostit în limba română, Maia Sandu a ținut să se adreseze și minorităților etnice în limbile rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară, fiind aplaudată pentru acest gest.

După ceremonie, Maia Sandu va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare șu Sfânt, iar ulterior va merge la Președinție.



Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md