19:54:34 19.04.2025
Stiri

VIDEO // Președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia s-a discutat despre concesionarea Aeroportului: „Din păcate, nu s-a prea întâmplat nimic pe acest dosar”

Actualitate 26.02.2021 18:02 Vizualizări4834
VIDEO // Președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia s-a discutat despre concesionarea Aeroportului: „Din păcate, nu s-a prea întâmplat nimic pe acest dosar”

Președintele Maia Sandu anunță că dosarul privind tranzacția de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău va fi expediat în scurt timp de către Procuratură în instanța de judecată, iar Guvernul va iniția o anchetă pentru a stabili cum au monitorizat instituțiile statului investițiile făcute de către concesionar până în anul 2019.

„Procuratura spune că este la etapa finală și, sper eu, în scurt timp va merge în instanța de judecată cu dosarul pe această tranzacție de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău”, a declarat șeful statului astăzi, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care a durat mai mult decât a fost planificat.

Maia Sandu a constatat, după discuțiile de astăzi, că adresarea Agenției Proprietății Publice (APP) din toamna anului 2019 în intanța de judecată cu privire la anularea contractului de concesionare bate pasul pe loc.

„Din păcate, nu s-a prea întâmplat nimic pe acest dosar. Nu au fost ședințe. Au fost planificate, dar amânate din cauza pandemiei. Pentru noi e un pic ciudat acest lucru. Totuși, este un dosar de interes național, răsunător. (...) Am cerut APP să facă o cerere de urgentare a examinării acestei cauze”, a afirmat Maia Sandu.

Potrivit șefului statului, Guvernul urmează să inițieze o anchetă pentru a vedea cum au monitorizat instituțiile statului realizarea planului de investiții la acest obiectiv până în 2019, întrucât sunt bănuieli că„ la APP nu există astfel de rapoarte”.

Maia Sandu a declarat că, deși discuțiile au fost lungi, nu poate oferi mai multe detalii, însă această tranzacție de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău reprezintă dovada clară a faptului că statul a fost la cheremul unor clanuri mafiote.


<
Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte