VIDEO // „Pobeda” lui Șor vrea să FEDERALIZEZE R. Moldova, iar limba de comunicare să fie RUSA: „Fiecare va avea drepturi, ÎMPUTERNICIRI. Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”
Planul Federației Ruse este să transforme R. Moldova într-o federație, în care Tiraspolul și Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chișinăul. În același timp, limba de comunicare în R. Moldova ar urma să fie rusa, a declarat la Moscova fugarul Ilan Șor, după ce a constituit blocul politic „Pobeda”, care are ca obiectiv deturnarea parcursului european al republicii noastre.
Potrivit lui Șor, conflictul transnistrean poate fi rezolvat „foarte simplu”, prin federalizarea R. Moldova.
„Din punctul meu de vedere, pe care îl voi propune în cadrul blocului „Pobeda”, este nevoie de federalizarea R. Moldova. Este calea unică, pentru că în R. Moldova trăiesc oameni cu diferite viziuni, păreri... Chiar și limba de comunicare este diferită. De exemplu, în Găgăuzia limba de comunicare e rusa. La nordul R. Moldova oamenii vorbesc în rusă, în special în Bălți. Trebuie să facem o federație, în cadrul căreia fiecare va avea drepturi, împuterniciri. Statul înseamnă oamenii, iar federalizarea ne va permite nu doar să întregim țara, dar va da posibilitatea ca fiecare să se simtă confortabil în această țară, mai ales din punctul de vedere a limbii de comunicare”, a declarat Șor într-un interviu pentru Ria Novosti.
În opinia lui Șor, modelul de federație din Rusia poate fi „un exemplu” pentru R. Moldova.
„În Elveția oamenii vorbesc mai multe limbi, dar totul e în regulă... În Federația Rusă este o singură limbă de comunicare, dar locuiesc diferite naționalități... Oamenii trăiesc și muncesc în folosul țării lor. Asta vrem să facem și în R. Moldova. Eu sunt sigur că cei din Transnistria vor fi de acord cu această abordare. Se vor simți confortabil în cazul federalizării R. Moldova, în condiția în care Federația Rusă va fi mediator”, a dat asigurări noua miză a Kremlinului în R. Moldova.
Amintim că discuțiile despre federalizarea R. Moldova au fost inițiate în 2002. Cel mai mediatizat eveniment a fost pregătirea semnării Memorandumului Kozak, la care urma să participe liderul rus Vladimir Putin. În preziua semnării, însă, programată pentru 25 noiembrie 2003, președintele moldovean Vladimir Voronin a decis să nu-şi pună, semnătura pe document, iar Putin şi-a amânat zborul spre Chișinău.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2