VIDEO // Peste 15 000 de familii au primit AJUTOARE din partea A.S.I.C.S. de la începutul campaniei „Susținem pentru că ne pasă”. Asociația au ajuns și la o familie cu NOUĂ copii, cinci dintre care au fost înfiați
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) a oferit suport pentru 15 200 de familii nevoiașe din toată R. Moldova. De la începutul campaniei „Susținem pentru că ne pasă”, echipa Asociației a livrat pachete cu produse alimentare în 142 de localități. Una din destinații a fost satul Racovăț, raionul Soroca. Autoritățile locale au decis să ofere ajutoarele pentru familiile cu mulți copii și veteranii de război.
Ajutor a primit și familia Inei Bulhac, cu patru copii biologici. În 2015, soții Bulhac au decis să-și deschidă ușa casei și sufletele pentru alte două fiice. Iar acum trei luni, ei au devenit asistenți parentali pentru alți trei copii.
„Asistentul social de la Soroca ne-a propus să facem o faptă bună, suntem și noi în serviciu. Copiii greu se adaptează la trecerea dintr-o familie în alta, dar deja s-au obișnuit. Cei mai mici se duc la grădiniță, fetele sunt la școală. Două din ele învață la colegiu. Dăm greutățile la o parte și mergem înainte. Să ajungeți în mai multe case și să fie bucuroase mai multe familii de așa cadouri”, a menționat Ina.
Oamenii găsesc în cutii oferite de A.S.I.C.S. zahăr, ulei, paste făinoase, cereale, o conservă de carne, biscuiți și un medicament pentru întărirea imunității.
Primarul satului Racovăț, Oxana Fedco, susține că acest ajutor e oportun în contextul problemelor financiare ale cetățenilor în perioada rece a anului.
„Mulțumesc Asociației A.S.I.C.S. pentru că ne-au luat în considerare și facem și noi parte din cadrul acestei campanii. Toți beneficiarii de pachete sunt recunoscători. Vă dorim mult succes în continuare”, a menționat Oxana Fedco.
„Susținem pentru că ne pasă” este o campanie socială destinată celor mai dezavantajate categorii sociale din mediul rural. Localitățile care primesc ajutor au fost selectate prin tragere la sorți prin intermediul unui soft special certificat. Până la sfârșitul lunii martie, organizatorii planifică să ofere suport pentru peste 30 000 de familii din 300 de sate.
Biroul Politici de Reintegrare, reacție la sperietorile SVR: „Autoritățile ruse și partenerii lor de pe loc încearcă să destabilizeze situația din R. Moldova. Joc periculos”
OFICIAL // Decizia UE de a începe negocierile de aderare cu R. Moldova și Ucraina, benefică parteneriatului bilateral: Un nou impuls strategic, o mai bună cooperare politică, economică, conectivitate superioară în energetică, transport și logistică
Marcel Ciolacu, desemnat premier de către preşedintele Iohannis