12:52:50 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Octavian Țîcu: „Împrumutul rusesc întărește reperele de TRANSNISTRIZARE a R. Moldova și reprezintă o formă a războiului hibrid pe care Federația Rusă îl poartă împotriva noastră”

Politică 22.04.2020 13:40 Vizualizări2521 Autor: Ziarul National
VIDEO // Octavian Țîcu: „Împrumutul rusesc întărește reperele de TRANSNISTRIZARE a R. Moldova și reprezintă o formă a războiului hibrid pe care Federația Rusă îl poartă împotriva noastră” Captură


„Acordarea creditului rusesc de 200 de milioane euro este o nouă formă de întărire a influenței și dominației Federației Ruse asupra statului nostru. Prin negocierile și acceptarea condițiilor impuse, guvernarea PSRM – PD a trădat interesele naționale ale R. Moldova, care prevăd menținerea cursului de integrare europeană, apropierea de România, UE și SUA. Acest fapt compromite eforturile întreprinse de guvernările anterioare de a menține R. Moldova în spiritul Acordului de Asociere cu UE pe care chiar reprezentanții PD l-au semnat și ratificat în anul 2014”, a declarat astăzi liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu.

Deputatul este convins că „de ruși trebuie să te temi” chiar și atunci când ei îți aduc bani.

„Împrumutul rusesc întărește reperele de transnistrizare a R. Moldova și reprezintă o formă a războiului hibrid pe care Federația Rusă îl poartă împotriva noastră. De ce? Prima tranșă de 100 de milioane va fi transferată în termen de până la 30 zile din ziua intrării în vigoare a Acordului de credit, iar a doua tranșă de 100 de milioane euro va fi acordată nu mai târziu decât 31 octombrie 2020, adică în plină campanie electorală prezidențială pentru a-l avantaja pe Igor Dodon, omul Moscovei. Deci, este o intrusiune directă în afacerile interne și un amestec în procesul politic și electoral din R. Moldova”, explică Țîcu.

Prevederea în articolul 7.2 a unor obligații de stingere a datoriilor izvorâte din acordurile precedente cu Federația Rusă este nejustificată și abuzivă, precizează Țîcu.

„Dacă sunt acorduri precedente cu Federația Rusă, relațiile în privința lor trebuie să fie guvernate doar de condițiile încheiate/aprobate prin acele acorduri. Altfel, este o tentativă de a crește artificial și criminal datoria externă a R. Moldova față de Rusia. Condițiile suspecte în care a fost aprobat și semnat acordul de împrumut, anunțat inițial oficial și cu fast de 500 de milioane, apoi coborât la 200 de milioane, denotă mai curând o nouă schemă de spălare de bani, decât un acord de împrumut interstatal”, a punctat deputatul.

Acesta mai avertizează că, luând în considerație clauzele draconice ale acordului de împrumut și starea de criză economică ca urmare a pandemiei, eventualitatea unui litigiu în cazul schimbării guvernării e foarte mare, iar lipsa clauzelor restrictive va crea impedimente majore pentru a putea ieși din acest acord.

„Acordul este o capcană care urmărește compromiterea viitorului nostru european și sporirea dependenței de Federația Rusă, pentru că orice guvernarea proeuropeană va deveni automat ostatică acestei înțelegeri cu Rusia. Cel mai dramatic este faptul că atât achitarea dobânzilor, cât și a eventualelor penalități pentru întârziere vor cădea pe umerii cetățenilor R. Moldova”, a conchis liderul PUN.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md