VIDEO // O trupă de LEGENDĂ din muzica românească s-a reunit după 11 ani!
Una din formațiile românești cele mai iubite în anii ’80 dar și după ’89, Conexiuni s-a reunit după 11 ani.
Autorii nepieritoarei balade „Tu”, melodie care a fost inclusă în repertoriile a zeci de alți soliști și trupe, sunt pregătiți să dea ochii cu publicul pe 7 octombrie, în Piața Sfatului, în centrul orașului unde a pornit istoria lor, Brașov.
Evenimentul are o dublă importanță căci în orașul de la poalele Tâmpei se va auzi în eter Rock FM.
Conexiuni s-a destrămat inițial în ’87 după un concert Dida Drăgan și Compact, însă fanii grupului i-au convins pe membrii trupei să revină la decizia lor.
„Victor Lenghel, bateristul formației și unul din membrii fondatori, a avut inițiativa de a reface proiectul iar noi am fost încântați”, povestește Victor Solomon, considerat unul dintre cei mai buni chitariști ai momentului.
„Conexiuni este și va rămâne prima iubire. Chiar dacă piesa „Fosta iubire” a rămas una dintre piesele cunoscute ale trupei”, adaugă Solo, care în pauza luată de Conexiuni a înființat Bosquito și Bandidos.
Spectacolul legendarilor brașoveni va fi completat de trupele Cargo, Trooper, Dirty Shirt, The Rock și Trupa Coco, proiectul lui Adrian „Coco” Tinca, fostul chitarist bass de la Compact.
Sursa: libertatea.ro
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cele ZECE lecții importante pe care majoritatea dintre noi le învață prea târziu în viață
VIDEO // Putin apelează deja la dublurile digitale? Mișcările ciudate din ultimul său discurs ridică semne de întrebare