02:01:10 17.01.2025
Stiri

VIDEO // O femeie a aruncat un cocktail MOLOTOV într-o secție de votare din Rusia. ​În unele secții au fost distribuite pixuri speciale folosite la votare, cu cerneală care dispare

Actualitate 15.03.2024 16:59 Vizualizări1083 Autor: Ziarul National
VIDEO // O femeie a aruncat un cocktail MOLOTOV într-o secție de votare din Rusia. ​În unele secții au fost distribuite pixuri speciale folosite la votare, cu cerneală care dispare

O femeie a aruncat un cocktail Molotov într-o secție de votare din Rusia, vineri, 15 martie. Incidentul a avut loc în orașul Yugra, iar întreg momentul a fost filmat si transmis pe rețelele sociale.

În imagini se poate observa cum flăcările cuprind podeaua secției de votare. Un angajat intervine rapid pentru a muta urna cu voturi, ce se afla în apropiere, pe când altul folosește un extinctor pentru a stinge focul.

Tot vineri o altă femeie a aruncat vopsea verde într-o urnă cu voturi, aceasta fiind ulterior reținută și riscând până la cinci ani de închisoare.

Pixuri cu cerneală care dispare

Vladimir Putin nu riscă nici un singur vot împotriva sa. În unele secții de votare din Rusia, mai exact regiunile Kursk, și Rostov pe Don, au fost distribuite pixuri speciale cu cerneală care dispare pentru a fi folosite la alegerile prezidențiale din weekend.

Pixurile au fost furnizate în cutii sigilate cu emblema oficială a Comisiei Electorale Centrale din Rusia, potrivit unor surse citate de Sirena, potrivit Digi24.ro.

Cerneala folosită pentru a marca buletinul de vot al alegătorilor pare normală, dar poate fi făcută să dispară atunci când este încălzită cu bricheta, se arată într-o postare pe X.

Ca la orice proces electoral buletinele de vot necompletate sunt considerate invalide, dar prin ștergerea selecției inițiale se poate „vota” din nou, explică Kiev Post.

Această tehnică a fost întâlnită pentru prima dată la alegerile prezidențiale din Ucraina din 2004, care au fost câștigate de Viktor Ianukovici, înainte de a fi anulate ulterior.

Site-ul rus de știri Gazeta.ru relatează că această tactică a fost folosită pe scară largă la alegerile regionale, parlamentare și alte alegeri din Rusia cel puțin din 2009.

Liderul partidului „Rusia Justă” din Duma de Stat, Nikolai Levichev, a ridicat problema în legătură cu scrutinul pentru alegerile regionale din Volgograd din acel an și a prezentat dovezi video ale acestui lucru.

Comisia Electorală Centrală a concluzionat că nu există nicio interdicție formală, legală, privind utilizarea unor astfel de cerneluri în secțiile de votare.


Peste 112 milioane de ruși au drept de vot în alegerile prezidențiale din 15-17 martie. Alți aproape două milioane de cetățeni cu drept de vot trăiesc în străinătate. Analiștii se așteaptă ca președintele Vladimir Putin să câștige, cu excepția, foarte puțin probabilă, a unei evoluții neașteptate.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md