VIDEO // NGM Company a oferit 600 000 de lei pentru pregătirea SPORTIVILOR moldoveni de Jocurile Olimpice: „E o PREMIERĂ în R. Moldova ca businessul să se implice cu astfel de premii. Acesta este un STIMULENT psihologic pentru sportivi și antrenori”
NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive, a oferit, până acum, 600 000 de lei pentru pregătirea sportivilor moldoveni de Olimpiada de la Tokyo.
În total, 13 sportivi și 13 antrenori beneficiază lunar de suport financiar pe parcursul perioadei de antrenament până la Jocurile Olimpice. Valoarea burselor variază de la 6 000 la 20 000 de lei. Sportivii moldoveni au primit acest ajutor deja trei luni la rând.
Din acești bani au fost organizate, de asemenea, două cantonamente peste hotare pentru tir cu arcul și pentatlon modern.
Președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Nicolae Juravschi, a accentuat că acest suport contribuie la o mai bună pregătire a lotului olimpic pentru principalul eveniment sportiv din acest an.
„Practic au rămas zile numărate până la Jocurile Olimpice. Echipele se pregătesc. Bursele sunt repartizate la diferite categorii de sport: atletism, lupte, taekwondo, tir, caiac-canoe, înot, ș.a. Impactul acordului este enorm de mare. Sportivii folosesc banii în programul de pregătire, pentru alimentație, refacere”, a declarat Nicolae Juravschi.
Potrivit acordului de parteneriat cu Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Moldova, NGM Company va oferi 1 200 000 de lei.
Totodată, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive a anunțat recompense impresionante pentru cei care vor ocupa locurile de frunte: 1 000 000 de lei pentru medalia de aur, 500 000 de lei pentru argint și 250 000 de lei pentru medalia de bronz. Vor mai fi premii pentru locurile 4 - 10.
„E o premieră în Republica Moldova ca businessul să se implice cu astfel de premii. Acesta este un stimulator psihologic foarte bun pentru sportivi și antrenori: altfel percep lucrurile, a crescut dorința lor de a se antrena și a obține rezultate”, a adăugat președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv.
Jocurile Olimpice de Vară vor avea loc în perioada 23 iulie - 8 august 2021, la Tokyo.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2