FOTO // Naționala de fotbal a PIERDUT cu Austria, iar FMF riscă sancțiuni dure din partea UEFA. „Tricolorii”, la un pas să piardă la masa verde din cauza unui adolescent, care a lansat o DRONĂ pe teren. Acesta a vrut să se dea mare pe Tik-Tok
Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut aseară cu 0-2 în fața Austriei, în cel de-al patrulea meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Meciul disputat pe stadionul „Zimbru”, cu prezența a peste 4 000 de spectatori, risca să se încheie fără să înceapă, după ce un adolescent a lansat o dronă pe teren, pentru a avea cadre exclusive pentru Tik-Tok.
Meciul de pe stadionul „Zimbru” a început cu jumătate de oră întârziere din cauza acestui incident. După ce deasupra stadionului a fost surprinsă o dronă, arbitrul central a refuzat să dea startul partidei.
Jucătorii ambelor echipe au continuat să se afle pe stadion, iar după 15 minute au intrat la cabine, deoarece drona nu a fost înlăturată.
Organizatorii meciului au solicitat intervenția poliției, care a stabilit că aparatul de zbor era ghidat de un copil aflat peste drum de stadion. Acesta și-a dorit niște cadre exclusive pe care să le posteze pe Tik-Tok, doar că acum părinții săi vor trebui să plătească o amendă usturătoare. Nu va scăpa de sancțiuni nici Federația Moldovenească de Fotbal (FMF).
Ambele echipe au ieșit montate pe teren, doar că austriecii au pus repede stăpânire pe joc. „Tricolorii” s-au apărat exemplar, iar în câteva rânduri au avut noroc de faptul că Marko Arnautovic a greșit ținta. Totuși, pe finalul primei reprize, chiar în minutul de prelungire, Christoph Baumgartner a deschis scorul cu un șut de la 16 metri. Cel de-al doilea gol, la fel a fost marcat în prelungirile meciului. Astfel, în minutul 94, Marko Arnautovic a reușit, totuși, să marcheze la Chișinău.
După patru etape disputate, echipa antrenată de italianul Roberto Bordin se află pe ultimul loc în grupă. La fel ca și Insulele Feroe, echipa noastră are un punct, dar un golaveraj mai slab.
„Ne-am străduit să prestăm un joc bun în fața unui adversar puternic, care a avut o evoluție foarte bună la Campionatul European din această vară. Noi am pierdut multe mingi, atunci când jucătorii încercau să iasă din apărare. E regretabil că am încasat acel gol în minutul de prelungire al primei reprize. Eu mi-aș fi dorit ca jucătorii noștri de viteză, mă refer în primul rând la Reabciuk, să fi surprins adversarii pe contraatac… Da, noi am pierdut, dar am demonstrat un fotbal de calitate. Desigur că este important rezultatul… S-a văzut că avem probleme, dar am jucat împotriva unui adversar puternic. Am încasat două goluri în prelungiri din cauza lipsei de concentrație. Trebuie să îmbunătățim aceste aspecte pe viitor”, a declarat selecționerul Roberto Bordin, după înfrângerea cu Austria.
Naționala R. Moldova va disputa următorul meci împotriva Scoției, în deplasare. Partida va avea loc pe 4 septembrie la Glasgow, pe stadionul „Hampden Park”.
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați