VIDEO // Momentul tragediei, surprins în direct la TV! Cum au reacţionat jurnaliştii englezi la prăbuşirea elicopterului patronului lui Leicester
Un elicopter care aparţine patronului lui Leicester, Vichai Srivaddhanaprabha, s-a prăbuşit în parcarea stadionului King Power, din Leicester. Martorii au povestit cum elicopterul s-a prăbuşit imediat după decolare.
„Finanţatorul lui Leicester era unul dintre cei 5 oameni aflaţi la bordul elicopterului", este anunţul făcut de Reuters. Omul de afaceri era însoţit de fiica sa, Voramas Srivaddhanaprabha, iar alături de ei erau cei doi piloţi şi o altă persoană neidentificată până la această oră. Poliţiştii din Leicester au făcut tot posibilul pentru a salva vieţile celor care erau în elicopterul patronului clubului, Vichai Srivaddhanaprabha.
Potrivit BBC Radio 5, elicopterul a decolat între 20.30 şi 20.45 (ora locală, între 19.30 şi 19.45 GMT), dar a avut probleme tehnice şi s-a prăbuşit într-o parcare din apropiere. Echipele de urgenţă au sosit foarte repede la faţa locului. S-a stabilit că a durat mai puţin de două minute din momentul în care aparatul a lovit solul până când au sosit primele ajutoare.
Conform unui martor ocular, pe numele său Leo Brooker, acesta a fost firul evenimentelor, imediat după accident. Probabil cei patru oameni aflaţi în elicopter ar fi putut fi salvaţi, dacă nu avea loc explozia.
„Imediat am văzut o maşină de poliţie la locul accidentului, cu doi oameni în ea. Unul dintre ei căuta frenetic ceva în interiorul maşinii, probabil pentru a încerca să prevină incendiul. Celălalt a fugit direct spre elicopter şi a încercat să spargă geamul cu o rangă, cred, nu vedeam foarte bine pentru că era întuneric.
Dar am văzut cum unul dintre poliţişti voia să spargă geamul şi să intre să scoată oamenii de acolo. Celălalt a venit ulterior cu un stingător. Totul a fost foarte rapid, s-a derulat în 10 secunde, pentru că s-a produs explozia şi s-au îndepărtat de locul respectiv, începuse să ardă cu putere", a relatat Brooker, care locuieşte în apropierea arenei King Power.
4.9 miliarde de dolari e averea deţinută de afaceristul tailandez.
Voramas, fiica lui Vichai Srivaddhanaprabha
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale