VIDEO // Modelul cu 11 milioane de fani pe Instagram, dată AFARĂ din avion, după scandalul cu o însoțitoare de zbor
Modelul Jen Selter, devenită celebră pe Instagram, unde are peste 11,7 milioane de fani, s-a aflat în centrul unui scandal la bordul unui avion American Airlines, iar însoțitorii de bord s-au văzut nevoiți să o dea afară din aeronavă, relatează News.com.
Tânăra se afla la bordul unui avion care urma să zboare de la Miami la New York, când s-a luat la ceartă cu una dintre însoțitoarele de zbor. Selter călătorea împreună cu sora ei, dar zborul a fost amânat cu o oră și jumătate, din cauza unor probleme tehnice.
Tânăra s-ar fi ridicat să ia ceva din bagajul depozitat în compartimentul aflat deasupra scaunelor, dar o stewardesă i-a spus să stea jos. Între cele două a izbucnit o ceartă, iar însoțitoarea de zbor a chemat pilotul.
Filmarea surprinsă în timpul disputei o arată pe Jen Selter în timp ce le spune membrilor echipajului că nu a făcut nimic greșit: „Erau doi oameni la toaletă și m-am ridicat să îmi pun geaca sus, iritată pentru că stăm aici de două ore. Mi-a spus că nu putem decola până când nu mă așez eu”.
În cele din urmă, Jen Selter și sora ei au fost date jos din avion și au luat un alt zbor spre New York, a doua zi.
„A fost umilitor. M-au făcut să mă simt ca și când aș fi o persoană îngrozitoare, iar eu nu am făcut nimic greșit”, a declarat modelul în vârstă de 24 de ani pentru New York Post.
Reprezentanții American Airlines au confirmat că tinerei „i s-a cerut să coboare din avion, după o dispută”, precizând că i-au oferit acesteia cazare și transport, dar că Selter a refuzat.
Sursa: digi24.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md