VIDEO // Maia Sandu denunță „bandiții” care „vor cu orice preț să revină la guvernare” și care ar fi „cumpărat” 300 de mii de voturi la referendum: „ATENTAT asupra democrației și libertății poporului nostru”
Președinta Maia Sandu le-a mulțumit luni, 21 octombrie, cetățenilor R. Moldova care și-a exprimat voința în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale și la referendumul pentru integrarea europeană, majoritatea susținând calea europeană a republicii.
„Voi ați decis că R. Moldova trebuie să meargă spre pace, spre bunăstare. (...) Le sunt recunoscătoare tuturor cetățenilor care au mers la vot și au spus liber ce-și doresc pentru R. Moldova. Peste 1 milion 560 de mii de oameni au mers la secțiile de votare. Diaspora a arătat că rămâne conectată la republică, indiferent la câte mii de kilometri distanță și-a făcut noua casă. Peste 240 de mii de concetățeni au votat în afara statului și nu au lăsat soarta tuturor pe mâna celor care o vând. Datorită vouă, R. Moldova și-a salvat, din nou, democrația și cursul spre progres. Suntem un tot întreg, suntem o familie. Datorită vouă, dragi moldoveni, am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea, de care atârnă soarta republicii. Noi am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a arătat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă.
Președinta în exercițiu, care va lupta în turul doi al alegerilor prezidențiale cu Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de socialiștii proruși, a vorbit din nou despre tentativa „dușmanilor poporului nostru” de a cumpăra 300 000 de voturi în cadrul scrutinului de ieri.
„Ce s-a întâmplat ieri, dar și în ultimii doi ani, este un atentat asupra democrației și libertății poporului nostru. Un atentat asupra aspirației poporului nostru de fi parte a familiei europene a păcii. Dușmanii poporului nostru își doresc o R. Moldova divizată, speriată, își doresc ca moldovenii să se îndoiască de puterea și unitatea lor. Bandiții, care vor cu orice preț să vină la putere, au vrut să folosească democrația ca pe o slăbiciune. Dar moldovenii s-au unit și au rămas drepți. Ținta lor de a cumpăra 300 de mii de voturi, documentarea de către instituțiile statului a 150 de mii de oameni plătiți pentru vot arată că trebuie să privim cu atenție unde s-a greșit și să învățăm din acest atac mizerabil asupra suveranității noastre”, a declarat Maia Sandu.
Ea și-a exprimat regretul că sistemul de justiție nu a reușit „să facă suficient” pentru a combate coruperea voturilor.
„Aici va trebui să tragem linia, să corectăm unde am greșit și să învățăm lecția. Am înțeles mesajul dvs. Știm că trebuie să facem mai mult pentru a combate corupția. Acum, însă, unicul mod în care ne putem apăra democrația este votul. Doar prin vot putem preveni un dezastru. Vă sunt recunoscătoare tuturor pentru că ieri v-ați spus cuvântul și ne-ați arătat calea pe care o vreți pentru R. Moldova. Pentru ca toate aceste eforturi să nu fie zadarnice, pentru a nu pierde ce avem, avem datoria să asigurăm o mobilizare generală la vot. Mai avem o bătălie de dat. Mă adresez tuturor celor care au votat DA la referendum – ca acest vot să conteze, trebuie să învingem în fața acestui atac masiv la adresa cursului nostru european”, a punctat Maia Sandu.
Candidata a anunțat că mizează, pentru turul doi, pe voturile oferite duminică, 20 octombrie, candidaților Octavian Țîcu, Andrei Năstase, Tudor Ulianovschi și Ion Chicu pentru a ne „apăra democrația” și a evita „un dezastru”.
„Doar prin vot putem preveni un dezastru. Vă sunt recunoscătoare tuturor pentru că ieri v-ați spus cuvântul și ne-ați arătat calea pe care o vreți pentru R. Moldova. Pentru a nu pierde ce avem, avem datoria să asigurăm o mobilizare generală la vot. Mai avem o bătălie de dat. Mă adresez tuturor celor care au votat DA la referendum: ca acest vor să conteze, trebuie să învingem în fața acestui atac masiv la adresa cursului nostru european.
Mă adresez cetățenilor care au votat pentru Octavian Țîcu, Andrei Năstase, Tudor Ulianovschi, Ion Chicu – respect votul Dvs. și vă mulțumesc că l-ați exprimat. Aceasta înseamnă democrația. Avem împreună același obiectiv – cu toții trăim în R. Moldova și avem responsabilitatea să păstrăm ce avem. Viziunea noastră europeană trebuie să devină un scut împotriva agresiunii. Diferențele dintre politicieni să le lăsăm pentru după alegeri. Să ne rezolvăm nemulțumirile și reproșurile când știm că democrația și cursul european nu mai sunt în pericol”, a afirmat Maia Sandu.
Președinta în exercițiu a lansat un apel și la adresa votanților lui Renato Usatîi, care s-a situat pe locul trei în turul întâi al alegerilor prezidențiale, cu peste 13,8% din voturi.
„Mă adresez celor care l-ați votat pe Renato Usatîi. Știu că avem diferențe de opinii, dar, totodată, știu că și voi, ca și mine, nu vreți revenirea bandiților la putere. Bandiți care vin pentru a pune mâna pe tot, a-și face propriul regat în statul nostru și a se răzbuna pe oricine le stă în cale. Puterea este în adevăr, în mod evident. Și adevărul este că și eu, și voi vrem să fim liberi în statul nostru, să vorbim, să circulăm, să fim respectați, să nu ne calce nimeni în picioare”, a spus Maia Sandu.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, președinta în exercițiu Maia Sandu l-a invitat pe Alexandr Stoianoglo, candidatul cu care se va bate în turul doi pentru funcția de șef al statului, la dezbateri electorale.
„Mă adresez contracandidatului meu: respect votul celor care și-au oferit încrederea în Dvs. În această săptămână, trebuie să avem o dezbatere serioasă despre cum vedem viitorul R. Moldova și încotro vrem să mergem. Să ne audă cetățenii și să decidă. Echipa mea va lua legătura cu echipa Dvs. pentru a discuta modul în care vom organiza această dezbatere”, a declarat Maia Sandu.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”